Cand un diagnostic schimba viata!

martie 11, 2013 at 9:15 pm (Realitatea cruda)

Vara trecuta, am cunoscut,in orasul unde era santierul nostru, o fata minunata. Romanca. Eram la cumparaturi si m-am bucurat sa aud limba romana, aproape de granita cu Franta.
S-a legat o frumoasa prietenie intre noi si usor-usor ne-am deschis una fata de cealalta. Aveam sa aflu ca la nici 35 ani de ani suferea de cancer la san.

Tanara mama, manager bancar si o femeie frumoasa, calma, linistita.

N-am empatizat mult, poate si pentru ca nu ne lega o relatie foarte lunga, dar ma intrebam, ca si ea: de ce?

Stiu cat a suferit cand si-a pierdut parul, un par lung, frumos, sanatos! Stiu cat se chinuia dupa sedintele de chimioterapie si mai ales forta de care dadea dovada mama ei.

Si-a revenit, am vorbit de curand cu ea si e bine. Slava domnului.

De ce am vorbit de ea? Pentru ca este un om special, este un om incercat, este un om care a avut o sansa. Multi altii nu au aceasta sansa.

Boala asta,nu intreaba de varsta, nici de tara, nici statut social. Te loveste, cand te astepti mai putin.

Nu stiu cifre, nici nu cred ca vreau sa stiu cati oameni sufera de cancer, cati oameni sunt nevoiti sa treaca prin chimioterapie, radiologie, operatie. Si nu vreau sa stiu cate destine, schimba acest diagnostic.

Nu sunt medic de profesie, asa ca nu o sa ma aventurez in a scrie date medicale.Sunt atatea surse de cautare, pe internet, filtrati, intrebati si nu va jenati sa cereti ajutorul atunci cand nu mai stiti cum sa mergeti mai departe. O sa fiti uimiti sa vedeti ca nu sunteti singuri, ca sunt multi alti oameni in aceeasi situatie, disperati.

Cand am aflat ca socrul meu vitreg sufera de cancer pulmonar, ne-a lovit ca un traznet. De la o simpla endoscopie, la sangerari masive, pus in coma si un diagnostic teribil: nu stim daca se mai trezeste vreodata!

Au fost momente groaznice, cand nu stiam de ce? Cum? De ce acum? De ce asa? Avea atatea planuri! Vroia sa faca aia si poate si aia!

Cand a intrat in spital avea 95 kilograme, cand a iesit dupa o luna era o umbra. Dar de o vointa exagerata! A spus si a crezut, pana in ultima clipa ca aceasta boala nu il doboara. Nici in secunda in care a ajuns in salonul paliativ, nu a renuntat sa spere.
Ne-a intarit mult aceasta atitudine, ne-am imbarbatat in felul asta unii pe ceilalti si am avut si nu exagerez, cele mai frumoase 3 luni impreuna, cel mai frumos Craciun.

El nu a mai avut o sansa,dar el a reusit sa uneasca o familie, sa ii arate ca limitele sunt mult peste astptari, sa ii arate ca in lucrurile marunte este bucuria, ca este important sa te bucuri de orice moment, sa fii mai bun.

As vrea sa cred, ca cineva care citeste acest post, sa isi priveasca familia, sa se bucure ca poate sa mearga, sa rada, sa vorbeasca, sa se bucure de razele soarelui, de adierea vantului, de sunetul pasarilor si mai ales ca este sanatos.

As vrea sa cred, ca oamenii astia, care oricum sunt vii in amintirea noastra, n-au suferit in zadar. Ci ca au fost o lectie de viata, pentru mine, poate si pentru tine!

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Mare e gradina ta, doamne!

martie 10, 2013 at 7:07 pm (Realitatea cruda)

Mi s-a reprosat de multe ori, ca nu sunt diplomata. Cu alte cuvinte, ca spun adevarul in fata.

Boon, ce inseamna sa fii diplomat? Sa intinzi si obrazul celalalt, atunci cand esti lovit? Sa taci atunci cand trebuie sa vorbesti? Sa nu iei atitudine,de dragul bunelor maniere?

Daca da, atunci nu sunt diplomata. Pentru ca eu nu sunt genul de om, care tace cand persoane dragi sunt acuzate, pe nedrept. Eu nu sunt genul de persoana, care intoarce si obrazul celalalt si mai ales, pentru ca obisnuiesc sa spun omului in fata, indiferent de relatia familiala, diploma din perete si banii din cont.

Ma adaptez insa situatiei si stiu sa pun problema, in functie de situatie, locatie samd. Pana la un punct.

Am avut o mare pierdere in familie. Doare si totusi gandurile pozitive si amintire frumoase predomina. Si noi mergem pe principiul, candva ne vom reintalni, insa nu acum.

Aici nu ai voie sa tii mortul acasa. Se intampla un eveniment de genul, suni la institutul de pompe funebre si ei vin acasa, completezi formulare, spui ce vrei sa imbrace defunctul, ce sicriu sa aibe, daca este sau nu ingropat(exista si varianta incinerarii, tot mai deste). alegerea urnei, locul de veci(cimitir sau padure de veci) si platesti.

In rest ei se ocupa de tot, spalat, imbalsamat, toate cele.

Tu te mai vezi cu ei la inmormantare.

Fiind vorba de incinerare la noi, ai timp pana la 3 luni pana la inmormantare. Dupa depasirea acestui termen, platesti, 15€ pe zi. Noi, din motive de sanatate, am incercat sa amanam, pana puteau toate persoanele apropiate sa ia parte la eveniment. Nu s-a putut, asa ca am zis ca este mai bine sa incheiem acest capitol.

Cand stii ca defunctul, nu vroia nici bocete si nici cafea dupa inmormantare, aici nu se face poamana, respecti asta. Asa as face eu. Fosta familie, nu ca nu se cade. Boon, facem primul compromis, pentru ca stim ca urmeaza procese, impartirea mostenirii, scandal, bucataria e a mea, wc-ul e al tau.

Ajungem in padure, acolo se oficiaza inmormantarea, nu preot, nu diacon, nimic. Familie, prieteni si cativa cunoscuti.

In afara de astia ai mei, nu cunosteam decat pe fratele defunctului, una din fete, cel mai bun prieten, fosta nevasta si o vecina. Atat!

L-am cunoscut cu ocazia asta si pe fiul sau, ala de nu a fost in stare sa ii spuna saru’mana tata, cu doua saptamani inainte sa isi dea ultima suflare, dar care a depus primul actele de mostenire, la doua zile de la deces. Stiam ca asa o sa fie, ne invatase tata dinainte, ca deh stia ce a crescut la usa.

Am cunoscut-o si pe fie-sa, care statea doar cu mana intinsa.

Nu judec, nu ma bag, fiecare trebuie sa traiasca impacat cu propria constiinta.

Ca nu versi o lacrima, la groapa sau ca nu ai bunul simt sa iei parte la masa organizata, in fond si la urma-urmei tot de ei, e alegerea optionala a fiecaruia,o fi avut el motive. Dar sa nu raspunzi la un buna ziua, mi se pare lipsa de respect. crasa chiar!

Si pentru ce? Ca am avut nesimitrea sa duc testamentul tatalui sau la avocat, sa rezolve el toate formalitatile si mai ales sa evit toate discutiile?

Sunt de 7 ani aici, de 7 ani il cunosc pe defunct, in 7 ani mi-a fost al doilea tata si am luptat, cat am putut(poate pentru unii mult, poate pentru altii putin) pana in ultima secunda. Nu s-a mai putut si a adormit, impacat cu el, dupa ce si-a pus, toate lucururile in ordine.
Asa as vrea sa mor si eu.

Sunt ultima persoana, cu care nu poti sa discuti si care nu are intelegere, cand exista o problema.

Dar nu tolerez nimanui, mai ales unei foste sotii, sotie care l-a cam lasat pe el,acum ani buni si care l-a pus la 12 noaptea sa dezmembreze o bucatarie din casa conjugala(ca vezi doamne ii trebuie), ex sotie si fiica ce i-ai numit paraziti sociali, sa spuna ca de cand a cunoscut-o pe soacra’mea nu mai era acelasi om, ca era distantat, ca a facut chimio-terapie de gura noastra si mai ales ca ii trebuia consiliera psihologica adecvata.

Am bubuit si recunosc!

Am spus, ca fix consiliere psihologica nu ii trebuia lui, refunzand orice propunere in directia asta, ca daca el a ales sa nu mai aibe contact cu ei,a avut motivele lui intemeiate(motive stiute, doar de el), ca tratamentul ce l-a urmat, l-a facut pentru ca si-a dorit sa traiasca, nu sa moara. Si mai ales ca, eu stiu ambele variante,ca sunt in masura sa imi fac o parere si ca mi se pare de prost gust, sa vorbesc la o inmormantare de ce a facut gresit omul in viata.

Daca privirile ar ucide, as fi sub pamant. Nu i-a convenit, ca o mucoasa de 26 ani sa ii dea peste bot in halul asta.

Si-am fost diplomata, ca nu i-am dat vreo doua peste ochi si ca nu i-am insirat rahaturile pe care le-au facut celor ce ii iubesc,ca pe parintii mei. Ca am zis ca nu se cade, ca-i inmormantare.

Dar am plecat, cu dureri insuportabile de cap(cu zambetul pe buze, totusi) si cu speranta in suflet, ca nu va mai trebui sa ii vad niciodata in viata mea.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Unde-i vara?Aduce-ti vara!

iunie 20, 2011 at 8:29 pm (de ras-de plans, Realitatea cruda)

Am sentimentul ca se apropie iarna! Si chiar ma uit de brazi!
De doua zile innorat,ploua si is 15-18°. Wtf e iunie,unde-caldura?Unde e vara? Aduce-ti vara!
Ca-s nu-s complet refacuta e clar,in unele privinte nici nu mai am sanse,dar asta cumulata cu statul in casa si cu vremea de afara ma termina!
Mie-mi trebuie lumina,solara,nefiltrata de nori.Mie-mi trebuie caldura,nu centrala la level 2 pe 20 iunie! Si mai imi trebuiesc mie multe,dar pe alea le fac in timp.
Are cineva pile la meteorologul de serviciu?Il rog din suflet sa le utilizeze cu incredere.Altfel presimt ca-n noul post vorbesc de cozonaci si colinde si ma duc sa ma aprovizionez cu nisip,sa nu-mi alunece gandurile!

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ma doare in fund!

iunie 17, 2011 at 7:08 am (de ras-de plans, Realitatea cruda)

Ma doare in fund! La propriu!
Ei bine insa noi,romanii suntem tentati sa raspundem atunci cand nu ne convine ceva,mascat cu:ma doare in fund!
Nemtii spun: Das geht auf meinem Arsch vorbei!(imi trece pe langa fund) sau elevat: Das tangentiert mich nicht! (nici o tangenta).
Si ca tot vorbim de back door,minti/m ca te dernajeaza suficient de mult incat sa rostesti replica de mai sus!
Eh acum eu nu vreau sa vorbesc de sensul si jocul de cuvinte,ca pe mine ma doare la propriu,de fo 4 zile!
Adica dureri insuportabile:la stat,sezut,mers,ras! Si trecuta prin ale durerilor,o clasez fix sub durerea de masea/dinti!
Si cum ieri aveam sentimentul ca stau pe cactusi la serviciu,ma rog de sef sa ma lase acasa.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate ca m-a inteles si m-a scapat de explicatii,mi-era jena sa ii spun omului ca am probleme cu „tava” de esapament!
S-ajung acasa,mi s-a parut cel mai lung drum ever si da-i cu apa calduta,da-i cu creme..nimic nenica,ma tavaleam in pat si cateaua langa mine!Asta ca sa nu mai zic niciodata ca am catel pe interes, pana n-a ajuns Andy langa patul meu, nu s-a miscat niciun centimetru,putea sa arda si casa!
Andy s-a speriat,ca eu nu-s genul de om care sa se vaite si cand o fac este grav!Si cum il vad ii zic:hai la spital!
Nu inainte sa il intreb: cu ce ma imbrac?
La care el,enervat: pe tine te doare in fund si-ti faci probleme cu ce te imbraci?
Eu si mai nervoasa: bah am intrebat daca e fo pereche de pantaloni mai largi pe o raza de un metru,ca ma doare in c**,esti idiot? Ori crezi ca ma aranjez acu la fata,ca sa ma controleze unu’ in fund?
Asa ca tacere mormantala pe tot drumul!
Ajungem la receptie!
-Avem nevoie de un doctor!
-Dar ce aveti?
-A pai diaree de 4 zile si dureri in partea anala!
– 😯 dama de pica suna urgent si cheama o asistenta:avem o domnisoara cu diaree de 4 zile!
N-am asteptat nici 2 minute si apare o doamna draguta,pe Andy il trimite separat sa plateasca,pe mine ma baga direct intr-un salon!
-Si acuzati dureri de burta,varsaturi?
-Doamna,eu n-am EHEC,am probleme cu oarece parti periferice localizate in partea opusa a organului cu care discut cu matale acum!
-Ah,luati loc,imediat vine cineva!
S-astept, s-astept! Un sfert de ora,o jumate,trei sferturi,o ora!
Deja nu mai simteam durerea,de nervi cred!
Ma enervez si ma duc la o asistenta!
– Nu va suparati,aveti o problema daca imi chem sotul? Daca tot trebuie sa astept atat macar sa am companie placuta!
-A nu,nu e nicio problema,pe un ton mieros!
Si intra Andy, la doua secunde intra si doctorul!
-Ce probleme aveti?
-Ma doare in c**!
-Pai si de ce nu v-ati dus la doctorul de familie?
-Pentru ca e in concediu! dooh
-sigur exista un medic care sa il inlocuiasca!
-Pentru ca am crezut ca trece!Ori credeti ca e o placere sa tratezi lumea cu posteriorul!
-Revin imediat!

Si s-a intors! Mda hihi haha,fundul la bataie!
Nenica,e greu la dentist,cand ti-e jena sa deschizi gura,mai o firimitura,mai un miros persistent in ciuda folosirii din abundenta a periutei si pastei de dinti,daramite sa-ti arati fundul!
Dar ce nu face omul de durere!
Si dupa o examinare atenta(atat cat se poate intre muschi contractati si tipete)si extrem de dureroasa mi-a confirmat ceea ce banuiam si-mi spusese mama wikipedia!
Adica urgenta vizita la medicul de familie,poate chiar si la proctolog si doamne ajuta sa speram nu si pe masa de operatie!
-Ma intorc imediat cu diagnosticul,pana atunci puteti lua loc!
– 😯 Ma friend! Cine dracu’ crezi ca e in stare sa stea pe scaun?Eu sigur nu!

Si dupa inca un sfert de ora vine doctorul cu un plic rosu,bag de seama ca experienta n-a fost atat de neplacuta pe cat a crezut si mi recomada liniste fizica si psihica!
Aham si marmota ciocolata a invelit-o de a a zapacit-o!

Dupa toata experienta asta mirobolanta o suna al meu ca bradu’ pe colega de serviciu!
-Ana nu poate veni maine la serviciu! O doare in fund! Hehe nu oricine isi permite astfel de scuze,eu da 😆

In drum spre casa,Andy imi povesteste ca initial diagnosticul era EHEC si ca asisteta ii spusese ca urma sa intre in salon imbracat in costume din alea sterile!
-Mi-era frica sa nu te gandesti la ce e mai rau cand ma vezi imbracat asa!
-Eh,cel mai probabil m-as fi c**** pe mine de ras!La propriu!

So ma dear! Niciodata sa nu mai ziceti:ma doare in fund! E groaznic 🙂

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Lectie de viata

iunie 13, 2011 at 4:18 pm (Mai de suflet, Realitatea cruda)

De fo 4 ani de zile traim intr-un stres continuu. S-au spus multe si poate nu s-au spus suficient de multe sau poate nu la timpul respectiv si nu pe tonul potrivit. Am interpretat gresit sau poate s-au vrut numai provocari.
Si ieri,dupa 4 ani de tacut,de acceptat orice,ne-am vazut pusi in fata unor intrebari din partea familiei care avea o imagine deformata despre noi,ca oameni,ca familie.
A cui a fost vina?
In primul rand a noastra,ca am preferat sa incercam sa uitam,a altora ca ne-au facut din doi oameni normali(desi am ajuns noi la concluzia ca asta cu normalul e relativa) un monstru si-un nefericit.
Si-am constatat cu uimire,ieri,cat de mic poate sa ajunga un om pus fata in fata cu minciunile sale;cata putere pot sa am sa controlez vulcanul asta din mine uitandu-ma in ochii celor care aruncau cu pietre pe la spatele nostru.
Si m-am adunat si mi-am formulat raspunsurile in asa fel incat sa nu cobor discutia la nivelul si asa mult prea inferior,dar sa ma/ne fac(em) intelesi.
Gresim in viata si gresim unii poate mai putin,altii mai mult.Dar daca nu imi convine ceva in viata mea,incerc sa o schimb si nu caut sa o schimb pe a celorlalti.
Nu mint in relatia mea cu familia,ar insemna sa ma mint pe mine.
Nu afisez o imagine falsa,doar de dragul de a face cuiva pe plac.
Si da,ma repet,cu multa munca as putea sa iert,dar n-as putea sa uit!
La rugamintea:timpul trece si doare incapatanarea asta,de a nu vorbi unul cu celalalt,vorbiti sau macar incercati! am raspuns cu timpul le rezolva pe toate!
M-am ferit sa dau un raspuns concret,pentru ca in mine gasesc toate solutiile si pana cand n-am sa fiu suficient de sigura de mine,n-am sa o fac,doar de dragul lumii.
Am gasit puterea sa ajung la stadiul asta,cu multa autodisciplina,cu ajutorul familiei,cu ajutorul prietenilor!
Dar ca sa iert,mai e multa munca,mai sunt rani de vindecat!Dar nici nu interzic nimanui,nimic si nici nu judec,n-am dreptul sa o fac.
Pana atunci am lucruri de care sa ma bucur si de care sa fiu mandra,pentru ca in ciuda a tot si toate, lectia asta de viata,ne-a sudat si mai mult!
Cause we are free,no matter what do they say!

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cum????

februarie 22, 2011 at 4:57 pm (Realitatea cruda)

Ca sunt total impotriva maltratarii/uciderii animalelor nu mai este un lucru nou,cel putin pentru cei in jurul carora ma invart. Am reusit pret de un an si cateva luni sa nu pun piciorul in Mc si asta ca sa imi demonstrez mie,in primul rand,ca pot sa schimb ceva.E ceva nesemnificativ,daca este sa iau in calcul numarul de consumatori ce se afla in fast-food la orele de varf,n-ai loc sa arunci un ac pe jos.
As putea probabil sa renunt si la carne,ea,atragandu-ma din ce in ce mai putin in ultima vreme.
Si asta pentru ca in industria alimentara se manipuleaza mai ceva ca la televizor,daca e sa compari ce scrie pe ambalaj si daca iei lista de ingrediente la puricat.Ai sa cumperi un salam de curcan,ca e,vorba aia,mai sanatos ca ala de porc si ai sa te miri cand ai sa vezi ca in compozitie are nici mai mult,nici mai putin decat 30% carne de porc si ca firma producatoare isi permite,totusi,sa puna pe eticheta salam de curcan.
Am privit cu suspiciune produsele bio si nici la ora actuala nu sunt o adepta a acestora,mi s-a intamplat sa mananc insa la niste prieteni mancare gatita cu produse bio si mi-a placut,m-am simtit chiar bine dupa,nu tu balonare,nu tu diaree,nu tu arsuri gastrice.
O fi si autosugestie,dar la cat de critica sunt,ma indoiesc.
Parintii mei au reusit sa imi faca dintr-un petic de gradina o mica sera si am plantat ce ne-a fost la indemana:verdeturi,morcovi,putina fasole si capsuni. Si am ramas proasta cand am gustat din capsuni,n-au iesit decat fo 5 din toate,dar gustul ala eu nu l-am gasit in niciun super-mega-hyper-market.
Verdeturi am avut si noi si vecinii nostri de ne-am saturat.
Si mi-am amintit de bunicii mei,dumnezeu sa-i odihneasca acolo unde sunt,ca la ei mi-am petrecut o mare parte din copilarie. N-aveau avere,ca erau tarani simplii,dar aveau traditiile lor,traditii de care mie imi e dor,de ei imi e dor.
Eu n-am fost genul de om bolnavicios,asta poate datorita bunii,care gatea putin si sanatos,din gradina,nu semi-preparate sau sosuri la pliculete.
Eu n-am avut infectie biliara never,ca buna deschidea usa larga pe timp de iarna,timp in care scotea caramida din jar,o infasura in pled si mi-o punea sub fund.
Aspirina?Nurofen?Agvil? Never nenica, sirop de muguri de brad,un ceai de tei cu lamaie si miere si-o frectie cu otet la incheieturi.
Eu toate astea i le multumesc bunicilor,pentru ca in simplitatea lor mi-au facut o copilarie,poate saraca,insa frumoasa.
Nu aici vroiam sa ajung,desi imi amintesc intotdeauna cu placere de ei si mi reprosez ca trecerea anilor mi-a sters putin din imaginea lor,fizica,restul nu va reusi niciodata.
Vroiam sa scriu despre cainii din Romania.Si-astept sa-mi sara lumea in cap,sa ma injure,sa ma catalogheze.
Stiu,eu plecand din Romania mi-am asumat sa fiu judecata pentru nepatriotism,pentru ca as fi uitat de unde am plecat.N-am facut-o niciodata,nici n-am sa o fac,insa locul unde ma aflu,m-a ajutat si m-a civilizat asa cum Romania nu a putut/facut-o niciodata.
N-am sa spun ca aici e roz,nicaieri nu e,insa daca vrei poti.
Aici se platesc impozite pentru animale de companie(pisica,caine),de preturile medicale nu vreau sa vorbesc,o consultatie costa in jur la 10 €,un tratatment de 7 zile cam 300€, un implant cu cip cam 300-400€,o operatie in jur la 1500€.
Cu toate astea lumea are caini,in proportie de 80% asigurati.
N-am vazut caini pe strada,decat poate sa fi fugit unul de acasa,de nebun,de plictiseala,de trai rau.
Am vazut insa caini crescuti sau mai bine zis dresati cu cablul electric..da aici in Germania,un caz,intr-un satuc uitat de lume.
Si totusi se respecta animalele,chiar daca in lege sunt trecute sub numele de bunuri,pentru ca asa sunt:ai trecut cu masina peste cainele cuiva,i-ai distrus un bun/obiect posesorului.
Ideea e ca in Romania,cainii nu sunt bunuri,nici animale ci sunt maracini in ochii oamenlor,politicienilor.
Si se pornesc scandaluri mediatice si se iau masuri,ce masuri?Omorarea animalelor,pe motiv ca-s un pericol public!
Sa-mi spuna si mie cineva cu ce e mai periculos un caine decat un senator care isi ridica vile din banii publici?Sa-mi spuna si mie cineva cu ce e mai periculos un caine decat un barbat care isi bate nevasta de ii suna apa in bocanci?Cu ce e mai vinovat un caine decat o femeie care isi leaga copilul cu lantul de pat/masa si pleaca la carciuma?
Cu nimic,pentru ca noi am uitat ca acum cateva mii de ani aprindeam focul cu pietre,dar hai sa nu gandim asa departe,ca acum sa zic 8 ani descopeream primul Nokia 3310 si jucam Snake si eram fascinati de tehnolgie si acum avem I-Phone-uri si telefoane care ne permit sa fim online si la curu’ vacii.
Puterea omului nu e direct proportionala cu trecerea anilor si daca vrei fericire si bucurie n-ai sa o gasesti nici in inel cu diamant,nici in n vile cu piscine. Ai sa o gasesti in familia-ti sanatoasa,intr-o intalnire cu prietenii,intr-un moment in care pici de bolnav si cainele vine si se pune langa tine.El nu stie sa-ti puna diagnosticul,ca nu-i medic,insa stie si simte ca nu iti e bine.
Ala e moment de fericire,pe care uneori si eu si tu,l-ai uitat si nu ne mai saturam sa avem,cat mai mult,din ce in ce mai mult.
Cum poate mie sa imi raspunda cineva la intrebarea:de ce trebuiesc omorati cainii maidanezi?Cand UE trimite fonduri pentru construirea de adaposturi si sterilizarea acestora?
Cum poti sa te uiti in ochii unui animal si sa-l omori,doar pentru ca a avut ghinionul sa se nasca pe strada?Cum poti sa bati un vecin,pentru ca a avut tupeul sa hraneasca un animal?Cum?
N-am sa-l invoc pe Dumnezeu si sa spun ca mai devreme sau mai tarziu vor plati!
Sper doar sa mai existe ciudati ca mine,care sa lupte pentru drepturile animalelor,in felul propriu si dupa posibilitati!

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Mein herz brennt

august 9, 2010 at 6:54 pm (Mai de suflet, Realitatea cruda)

Ca-s masochista si-mi place sa-mi joc nervi la ruleta,ruseasca,evident.Si uit toate promisiunile facute in fata oglinzii,mie insumi,cum ca o sa uit si o sa iert si o sa fie bine!
Si cred ceea ce spun:o ora,o zi,o luna si apoi o iau iarasi de la capat.’mi revin toate in minte si-ncep sa salvez ce mai pot.Si-mi dau amintirile navala,neinvitate,nepoftite,buluc si mi se impainejenesc ochii si-mi scutur capul si sper ca inca mai pot sa le opresc.
Imi revin replici in minte,replici pe care nu am apucat sa le rostesc,dar pe care le-am reformulat de n mii de ori,pe care le-as striga pe nerasuflate.
Nu le-as rosti,le-as striga din toti rarunchii si odata cu ele as seca si izvorul de cosmaruri ce se repeta seara de seara.
Nu mi-ar pasa ca doare,de data asta nu m-ar durea pe mine!
Si n-as fi toleranta,ingaduitoare.As fi dura,dureros de dura si sincera!
Si cand cutia pandorei ce-am acumulat-o in 3 ani de zile,cand nicio farama de regret nu as mai gasi pe fundul ei,m-as intoarce senina si impacata cu mine.As lasa-o acolo,plina de cenusa,cenusa gandurilor mele arse o data pentru totdeauna!
Mein herz brennt

Legătură permanentă 2 comentarii

Nu-mi pasa buei

iunie 27, 2010 at 9:01 pm (de ras-de plans, Realitatea cruda)

Cand stii ca cineva e bolnav,nu-i spui ca ai auzit ca x-ulescu a murit din cauza asta.
Ca nah e de rahat sa aduci funia in casa spanzuratului.
Si totusi sunt multi care o fac si am si eu una bucata femeie printre rubendenii care imi aminteste cu fiecare ocazie de cacaturi de genul asta ca mai apoi sa-mi spuna sa nu ma stresez.
Si simt cum incepe sa-mi clocoteasca sangele in vene si sa scrasnesc din dinti(chiar daca involuntar numai in somn scrasnesc din dinti) si ma iau toate caldurile si inspir si ma duc la buda si ma bag sub un jet de apa rece sa ma calmez.
Ca ne-am dus la ea in vizita si ne-a tratat ca pe neshte obiecte de decor in secunda in care la masa a aparut si vecina din dotarea-i e ok,dar sa ma sune sa-mi spuna ca vezi doamne draga de ea e si gravida mi se pare nesimtire,de parca asta era vestea fara de care nu puteam eu sa dorm la noapte.
I-as fi trantit un:Sa-i-l cresti sanatoasa! dar n-am avut cand..era nefastul la vorbitor si eu in drum spre binecunoscutul jet de apa rece!

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cre(s)tini

mai 13, 2010 at 1:21 pm (de ras-de plans, Realitatea cruda)

Dupa vizita de ieri la doctor,cand la aflarea diagnosticului ne-a blocat pe amandoi,am sperat din tot sufletul sa nu ma scoata cineva din sarite( pentru binele si numai binele aceluia).
Asa ca ne-am pus pe cautat pe internet informatii,solutii optime,tratamente,pastile,ceaiuri,etc. Urasc internetul din punctul asta de vedere.Daca vrei sa mori de inima cautati boala pe internet,ai sa aflii ca si daca iti tai unghiile mori.
Si cum azi stiam ca avem liber:Inaltarea e oficial zi libera aici,si nu mai posedam cateva alimente necesare am zis sa ne repedem in Kaufland.
Facand o paranteza,de cand a aparut moda boyfriend clothes rar ma vezi la rochita,fusta(nu ca m-as fi omorat eu cu ele),dar iubesc pantalonii aia cu turul lasat,larguti,extrem de confortabili.
Si da,aseara avem una bucata de pantaloni din acestia.Si cu mainile indesate pana la cot in buzunare ne-am achizitionat cele trebuincioase incercand sa evit privirile dezgustate a 3 indivizi ce-mi pareau romani de la o posta.(yup..tipic fata ciocolatie,tunsoare chilug si sticla de spirt in cos)
Cand sa ne suim in masina 😯 :am uitat drojdia!!
Haida hai,iarasi in magazin,drojdia era fix in ultimul colt,al marketului. O luam ne asezam la casa langa noi ai 3 ca bradul.
M-a amuzat replica unuia din ei: Uite-o ba si pe asta ce pantaloni are,intr-o ciori-mi-s-ar autentica.La care alalalt:care baa!
Si in timp ce „duduia” (i-am remarcat sanii proeminenti) arata cu capul spre mine,simt cum incepe sa-mi vorbeasca gura:
Da ba,aia cu pantalonii intelege romana si poate sa iti si raspunda,chestie la care toti 3 au ramas blocati.Atat de blocati ca in timp ce isi insirau produsele pe banda le-a cazut borcanul de iaurt pe podea si tandari s-a facut,in hohotele de ras ale lui Andy.
Cre(s)tinilor,nu mai injurati sub scuza ca sunteti intr-o tara straina si ca nu va intelege nimeni ca dauneaza borcanelor de iaurt.

Legătură permanentă 2 comentarii

Tu ce simti?

februarie 12, 2010 at 1:06 pm (Realitatea cruda)


tu ce simti cand vezi aceasta poza?
Eu mi-as dori sa am un sniper in mana,sa nu-mi tremure mana si sa nimeresc din prima.Nu,n-as tinti in animal,desi pe de o parte ar avea parte de o moarte rapida!Eu as tinti bijuteriile barbatului.De ce nu capul?
Omorat nu ar mai valora nimic,nu as fi decat o ucigasa,la fel ca si el.
In schimb as actiona ca o bomba minata.L-as lasa cu handicap pe viata, sa fie nevoit toata viata sa-si aduca aminte ce a facut,iar statului,respectiv firmei la care lucra sa nu-i mai fie folositor ba din contra sa-i plateasca pensie de „invalid”.
Ca mine gandesc multi,insa extrem de putin comparativ cu numarul de doamne proaste,dornice sa afiseze o haina de blana intr-un shopping center.
Te duci in aeroport si vezi pasagerele de Kiev,Moscova.Nu-ti trebuie scoala si nici ochi bine format.Le simti ca miros a vodka si isi poarta cu mandrie haina,de blana,a vreo 20 de animale evident.
Si simti ca iti vine rau cand le vezi pasind mandre nevoie mare,iti vine sa le iei de par si sa le dai cu capul de usa.
VIP-urile!Hahaha,as putea spune ca acolo prostia e ridicata la rang de concurenta.
In fiecare zi vezi cel putin una bucata pipita,care in palmares nu prea are realizari profesionale,dar da extrem de bine pe sticla si face rating ,cu o haina de blana,ori cu o geanta a carei valoare este estimata la o cifra multe zerouri si musai in euro,din piele de crocodil,cu manusi din piele de maimuta samd.
In toata dobitocenia lor,sunt ferm convinse ca haina de blana e un fel de granita sociala si ca asta e in avantajul lor,noi muritorii de rand si posesori de neuroni neputandu-ne permite asa lux.
Parerea mea despre uciderea animalelor mi-am mai exprimat-o si am sa o fac de fiecare data cand o sa fie cazul!
N-am mai calcat in Mc in ..King de aproximativ jumatate de an!Nici n-am sa o mai fac!

that’s my point!
What about your’s?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »