Cand un diagnostic schimba viata!

martie 11, 2013 at 9:15 pm (Realitatea cruda)

Vara trecuta, am cunoscut,in orasul unde era santierul nostru, o fata minunata. Romanca. Eram la cumparaturi si m-am bucurat sa aud limba romana, aproape de granita cu Franta.
S-a legat o frumoasa prietenie intre noi si usor-usor ne-am deschis una fata de cealalta. Aveam sa aflu ca la nici 35 ani de ani suferea de cancer la san.

Tanara mama, manager bancar si o femeie frumoasa, calma, linistita.

N-am empatizat mult, poate si pentru ca nu ne lega o relatie foarte lunga, dar ma intrebam, ca si ea: de ce?

Stiu cat a suferit cand si-a pierdut parul, un par lung, frumos, sanatos! Stiu cat se chinuia dupa sedintele de chimioterapie si mai ales forta de care dadea dovada mama ei.

Si-a revenit, am vorbit de curand cu ea si e bine. Slava domnului.

De ce am vorbit de ea? Pentru ca este un om special, este un om incercat, este un om care a avut o sansa. Multi altii nu au aceasta sansa.

Boala asta,nu intreaba de varsta, nici de tara, nici statut social. Te loveste, cand te astepti mai putin.

Nu stiu cifre, nici nu cred ca vreau sa stiu cati oameni sufera de cancer, cati oameni sunt nevoiti sa treaca prin chimioterapie, radiologie, operatie. Si nu vreau sa stiu cate destine, schimba acest diagnostic.

Nu sunt medic de profesie, asa ca nu o sa ma aventurez in a scrie date medicale.Sunt atatea surse de cautare, pe internet, filtrati, intrebati si nu va jenati sa cereti ajutorul atunci cand nu mai stiti cum sa mergeti mai departe. O sa fiti uimiti sa vedeti ca nu sunteti singuri, ca sunt multi alti oameni in aceeasi situatie, disperati.

Cand am aflat ca socrul meu vitreg sufera de cancer pulmonar, ne-a lovit ca un traznet. De la o simpla endoscopie, la sangerari masive, pus in coma si un diagnostic teribil: nu stim daca se mai trezeste vreodata!

Au fost momente groaznice, cand nu stiam de ce? Cum? De ce acum? De ce asa? Avea atatea planuri! Vroia sa faca aia si poate si aia!

Cand a intrat in spital avea 95 kilograme, cand a iesit dupa o luna era o umbra. Dar de o vointa exagerata! A spus si a crezut, pana in ultima clipa ca aceasta boala nu il doboara. Nici in secunda in care a ajuns in salonul paliativ, nu a renuntat sa spere.
Ne-a intarit mult aceasta atitudine, ne-am imbarbatat in felul asta unii pe ceilalti si am avut si nu exagerez, cele mai frumoase 3 luni impreuna, cel mai frumos Craciun.

El nu a mai avut o sansa,dar el a reusit sa uneasca o familie, sa ii arate ca limitele sunt mult peste astptari, sa ii arate ca in lucrurile marunte este bucuria, ca este important sa te bucuri de orice moment, sa fii mai bun.

As vrea sa cred, ca cineva care citeste acest post, sa isi priveasca familia, sa se bucure ca poate sa mearga, sa rada, sa vorbeasca, sa se bucure de razele soarelui, de adierea vantului, de sunetul pasarilor si mai ales ca este sanatos.

As vrea sa cred, ca oamenii astia, care oricum sunt vii in amintirea noastra, n-au suferit in zadar. Ci ca au fost o lectie de viata, pentru mine, poate si pentru tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: