Mare e gradina ta, doamne!

martie 10, 2013 at 7:07 pm (Realitatea cruda)

Mi s-a reprosat de multe ori, ca nu sunt diplomata. Cu alte cuvinte, ca spun adevarul in fata.

Boon, ce inseamna sa fii diplomat? Sa intinzi si obrazul celalalt, atunci cand esti lovit? Sa taci atunci cand trebuie sa vorbesti? Sa nu iei atitudine,de dragul bunelor maniere?

Daca da, atunci nu sunt diplomata. Pentru ca eu nu sunt genul de om, care tace cand persoane dragi sunt acuzate, pe nedrept. Eu nu sunt genul de persoana, care intoarce si obrazul celalalt si mai ales, pentru ca obisnuiesc sa spun omului in fata, indiferent de relatia familiala, diploma din perete si banii din cont.

Ma adaptez insa situatiei si stiu sa pun problema, in functie de situatie, locatie samd. Pana la un punct.

Am avut o mare pierdere in familie. Doare si totusi gandurile pozitive si amintire frumoase predomina. Si noi mergem pe principiul, candva ne vom reintalni, insa nu acum.

Aici nu ai voie sa tii mortul acasa. Se intampla un eveniment de genul, suni la institutul de pompe funebre si ei vin acasa, completezi formulare, spui ce vrei sa imbrace defunctul, ce sicriu sa aibe, daca este sau nu ingropat(exista si varianta incinerarii, tot mai deste). alegerea urnei, locul de veci(cimitir sau padure de veci) si platesti.

In rest ei se ocupa de tot, spalat, imbalsamat, toate cele.

Tu te mai vezi cu ei la inmormantare.

Fiind vorba de incinerare la noi, ai timp pana la 3 luni pana la inmormantare. Dupa depasirea acestui termen, platesti, 15€ pe zi. Noi, din motive de sanatate, am incercat sa amanam, pana puteau toate persoanele apropiate sa ia parte la eveniment. Nu s-a putut, asa ca am zis ca este mai bine sa incheiem acest capitol.

Cand stii ca defunctul, nu vroia nici bocete si nici cafea dupa inmormantare, aici nu se face poamana, respecti asta. Asa as face eu. Fosta familie, nu ca nu se cade. Boon, facem primul compromis, pentru ca stim ca urmeaza procese, impartirea mostenirii, scandal, bucataria e a mea, wc-ul e al tau.

Ajungem in padure, acolo se oficiaza inmormantarea, nu preot, nu diacon, nimic. Familie, prieteni si cativa cunoscuti.

In afara de astia ai mei, nu cunosteam decat pe fratele defunctului, una din fete, cel mai bun prieten, fosta nevasta si o vecina. Atat!

L-am cunoscut cu ocazia asta si pe fiul sau, ala de nu a fost in stare sa ii spuna saru’mana tata, cu doua saptamani inainte sa isi dea ultima suflare, dar care a depus primul actele de mostenire, la doua zile de la deces. Stiam ca asa o sa fie, ne invatase tata dinainte, ca deh stia ce a crescut la usa.

Am cunoscut-o si pe fie-sa, care statea doar cu mana intinsa.

Nu judec, nu ma bag, fiecare trebuie sa traiasca impacat cu propria constiinta.

Ca nu versi o lacrima, la groapa sau ca nu ai bunul simt sa iei parte la masa organizata, in fond si la urma-urmei tot de ei, e alegerea optionala a fiecaruia,o fi avut el motive. Dar sa nu raspunzi la un buna ziua, mi se pare lipsa de respect. crasa chiar!

Si pentru ce? Ca am avut nesimitrea sa duc testamentul tatalui sau la avocat, sa rezolve el toate formalitatile si mai ales sa evit toate discutiile?

Sunt de 7 ani aici, de 7 ani il cunosc pe defunct, in 7 ani mi-a fost al doilea tata si am luptat, cat am putut(poate pentru unii mult, poate pentru altii putin) pana in ultima secunda. Nu s-a mai putut si a adormit, impacat cu el, dupa ce si-a pus, toate lucururile in ordine.
Asa as vrea sa mor si eu.

Sunt ultima persoana, cu care nu poti sa discuti si care nu are intelegere, cand exista o problema.

Dar nu tolerez nimanui, mai ales unei foste sotii, sotie care l-a cam lasat pe el,acum ani buni si care l-a pus la 12 noaptea sa dezmembreze o bucatarie din casa conjugala(ca vezi doamne ii trebuie), ex sotie si fiica ce i-ai numit paraziti sociali, sa spuna ca de cand a cunoscut-o pe soacra’mea nu mai era acelasi om, ca era distantat, ca a facut chimio-terapie de gura noastra si mai ales ca ii trebuia consiliera psihologica adecvata.

Am bubuit si recunosc!

Am spus, ca fix consiliere psihologica nu ii trebuia lui, refunzand orice propunere in directia asta, ca daca el a ales sa nu mai aibe contact cu ei,a avut motivele lui intemeiate(motive stiute, doar de el), ca tratamentul ce l-a urmat, l-a facut pentru ca si-a dorit sa traiasca, nu sa moara. Si mai ales ca, eu stiu ambele variante,ca sunt in masura sa imi fac o parere si ca mi se pare de prost gust, sa vorbesc la o inmormantare de ce a facut gresit omul in viata.

Daca privirile ar ucide, as fi sub pamant. Nu i-a convenit, ca o mucoasa de 26 ani sa ii dea peste bot in halul asta.

Si-am fost diplomata, ca nu i-am dat vreo doua peste ochi si ca nu i-am insirat rahaturile pe care le-au facut celor ce ii iubesc,ca pe parintii mei. Ca am zis ca nu se cade, ca-i inmormantare.

Dar am plecat, cu dureri insuportabile de cap(cu zambetul pe buze, totusi) si cu speranta in suflet, ca nu va mai trebui sa ii vad niciodata in viata mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: