You are wonderful tonight

aprilie 28, 2009 at 6:36 pm (Uncategorized)

Contrastul dintre fatada intunecata a cabanei si livingul tipic englezesc ma fascina.Tapetul in nuante de lila,cu dungi verticale,marea substantial inaltimea camerei,canapeaua de piele alba,draperiile in nuante pastelate,semineul,toate creau o atmosfera placuta si relaxanta.
-Ce vrei sa bei? ma intreaba in timp,ce imi aseaza sacoul in cuier.
-Un pahar de vin,mi-ar fi binevenit!
Continui sa admir camera,sa nu care cumva sa imi scape un amanunt,incercand sa descopar singura,daca a fost sau nu ajutat la decorarea acesteia. Ma asteptam la o casa mobilata in stil baroc si nicidecum la o casa mobilata in stil art deco avangardist.
Am ras in mintea mea,spunandu-mi ca fiecare are un loc anume,numai pentru ei,unde nu trebuie sa dea socoteala nimanui,unde isi permit luxul de a fi ei insisi.
Aici era locul unde se simtea liber,in fapte si mai ales in gandire.
Imi ofera paharul de vin si dupa ce clichetul cristalin nu mai este perceptibil nici macar ca ecou,degusta vinul,sorbindu-ma din priviri.
Apusul ii se reflecta in ochii plini de viata,dornici sa recunoasca,sa posede ceea ce avuse si vroia sa mai aiba.
Si eu vroiam acelasi lucru.Vroiam sa ma las avuta,sa ma las posedata,sa ii simt respiratia grava,sa ii fragmentez parfumul in subconstient,ajungand la esenta de baza,sa ii simt mainile ridicandu-mi usor fusta,sa ma intoarca incet cu spatele cat sa imi permit sa-i simt masculinitatea pe muschii fesieri.
Sa isi treaca degetul mare peste buzele mele,trasandu-mi din ramasitele rujului o linie peste obrajii mult prea imbujorati.Sa imi prinda parul ravasit,in timp ce ii cercetez,ii adulmec,ii sarut,ii degust fiecare centimetru din corp,in timp ce el geme de placere,intr-un tempo crescand.
Sa ma aibe acolo langa freastra,in lumina rosiatica a apusului,in miscari din ce in ce mai sacadate,mai puternice,mai adanci,mai pline de placere.
Si m-a avut.Intr-un mod cum mult mai placut,mai plin de pasiune,mai excitant decat mi-as fi putut eu imagina.
Felul in care reusea sa ma iubeasca imi era necunoscut si imi deschidea un cu totul alt orizont decat ceea ce fusesem obisnuita sa cred si mai ales sa accept pana atunci.
Inhibitiile nu isi aveau locul,pentru ca ceea ce faceam era ca un ritual nou,dar care se desfasura de la sine,fara a fi nevoiti sa rostim cuvinte.Pentru ca noi nu aveam nevoie de cuvinte,pentru a ne exprima,ne erau mult mai la indemana privirile pline de dorinta.
Si sicronizarea ne era perfecta pana in punctul culminant,in care rasuflam grav,eliberati,fericiti,la unison.
Noaptea m-a prins infasurata in cearceaf,la pieptul lui,in timp ce urmaream jocul nebun al falcarilor din semineu
He said..

Legătură permanentă 3 comentarii

Baby,i am coming home

aprilie 27, 2009 at 9:03 pm (Uncategorized)

Am simtit caldura mainii,doamnei Williams pe tot parcursul zborului chiar daca povestea vietii ei i-am ascultat-o printre randuri,mintea fugindu-mi adesea la el,incercand sa reconstruiesc fiecare clipa alaturi de el,sa reactivez toate celulele olfactive in speranta ca a mai ramas inca un iz din parfumul lui.
Doamna Williams,avea 75 ani si imi parea o bunica tare cocheta.Cu ochelarii pe varful nasului,m-a analizat prin prisma ochilor albastrii deschis pret de doua ore cat a durat zborul.Mi-a povestit despre razboi,despre sotul ei,pe care l-a iubit pana in ultima secunda, petrecuta intr-un spital din Londra,cand si-a dat ultima suflare,rapus de cancer pulmonar.Ironic.De ce?Pentru ca nu fumase nici macar o tigare in viata lui.
-Esti destul de ingrijorata pentru varsta dumitale!
-Nici vorba,am incercat sa ma scuz timid.Sunt numai obosita.
-Eu nu te contrazic,dar ochii tai te contrazic,draga mea.Si asta intr-un mod cat mai evident.
-Asa e tineretea,acum suferim cel mai profund,acum iubim cel mai pasional.
-In felul cum ai formulat raspunsul,mi-ai mai intarit inca o data confirmarea ca ceva iti umbreste ochii acestia mari,care in loc sa licareasca de viata,sunt monotoni si tristi si pierduti..undeva departe.
-Cred ca iubesc doamna Williams,si imi inchei propozitia cu un oftat scurt dar dureros.
-O dar asta e minunat,zambeste cald.Si totusi iubirea nu este un motiv de tristete.
-Nu este atat de usor precum pare.
-Este intr-adevar un sentiment ciudat si mai ales greu de interpretat.Dar nu uita:Totul va fi bine…
~

Exact vorbele astea incercam sa mi le amintesc cand am iesit din aeroport si l-am cautat cu privirea prin toate colturile aeroportului,sub miscari energice in dorinta de a imi aranja parul,ce imi parea mult prea dezordonat.
Si in lumea aceea de oameni,parintii bucurosi,iubiti cu flori in mana,el nu se zarea..nu ma astepta.
Cu fiecare privire aruncata peste multimea de oameni,cu atat ma descurajam mai mult,ma intristam,ma durea,ma simteam singura.
Cineva ma apuca timid de maneca sacoului.Un tanar turc,in uniforma de sofer,ma intreaba sfiit:
-Doamna Schmit?
-Da,eu sunt!
-M-a trimis Domnul sa va iau de la aeroport.
Cu atata patos a rostit acel Domn,de parca ar fi vorbit de un Dumnezeu,de un parinte,de un om caruia ii datoreaza viata.
Asa si era,pentru ca in drum spre cabana,avea sa imi povesteasca istoria vietii lui de numai 25 de ani.
Erau sapte frati,tatal le murise intr-un atentat.Mama se straduise din rasputeri sa le ofere macar o bucata de paine,pana cand s-a imbolnavit de tuberculoza.Atunci si-a jurat o viata mai buna si a emigrat.Bagat intr-o cutie dintr-un camion,a reusit sa treaca pana in Germania,aici l-au prins si l-au tinut in arest doua saptamani.Au fost cele mai frumoase doua saptamani,pana cand l-a cunoscut pe Domnul.Avea un pat moale,trei mese pe zi,apa.
Pentru ca nu avea acte,l-au trimis inapoi.
Dar nu s-a lasat,avea un tel si pentru telul ala avea sa infrunte orice.
Asa ca a doua oara,s-a pitit sub camion.A ales de data asta Marea Britanie.In Germania avea interdictie si riscul era prea mare,spune el.Am ras in gandul meu.Oare ce mai conta daca avea interdictie sau nu,atata timp cat el se afla sub un camion,incercand sa intre ilegal intr-o tara?
In Marea Britanie a facut de toate,a vandut ziare,a lucrat la un fast-food,a vopsit,a spalat vase,a avut grija de caini,bineinteles toate la negru.Pana intr-o zi cand in aeroport s-a oferit sa il duca pe Domnul cu taxiul.
Atunci i s-a schimbat complet viata.
-Daca nu era Domnul,eram mort sau mai rau,trimis acasa!

Am zambit si am privit in continuare pe fereastra taxiului englezesc.Peisajul ma fascina,iar emotiile ma doborau.
Dupa un tusit scurt,menit sa imi atraga atentia,Hassan spune:
-Si totusi Domnul a mintit?
-Poftim?raspund nedumerita
-Cand mi-a dat sarcina sa vin sa va iau de la aeroport,mi-am permis sa il intreb cum va recunosc?
-Si?
-A spus ca sunteti o femeie speciala.
-Si crezi ca nu sunt speciala,de spui ca a mintit?
-A nu,sfinte Allah!Nici vorba.Numai ca dumneavoastra nu sunteti numai speciala,ci si foarte frumoasa.
Rad copios si il atentionez ca Domnul se va supara la auzul acestor complimente,venite din partea lui.
Vorbe care il reduc la tacere pana la cabana.
Mi-era simpatic si ma auza,dar nu de conversatie avem nevoie eu in acel moment.Eram cu gandul la el,la noaptea precedenta,la atingerea lui,la saruturile lui…
-Am ajuns!
Un peisaj magnific mi se afisa in fata ochilor.O gradina mare superba,o cabana,cu fatada acoperita de vita de vie,un mic helesteu si un loc de calarit unde i-am zarit statura.
Se apropie de noi si simt goluri de aer in stomac,pulsul crescand,picioarele tremurandu-mi.
Pantalonii mulati,cizmele perfect lustruite,tinea crevasa in mana dreapta,lovind din cand in cand peste cizme.Oh,da,barbatul perfect!
Se apropie razand.
-Ati ajuns bine?spune lovindu-l pe Hassan pe umar,gest care l-a facut pe acesta din urma sa se clatine,oarecum.
-Da,domnule!
-Ma bucur!Te rog,du-i bagajele doamnei in casa!
Lucru pe care Hassan l-a si facut in urmatoarea secunda.
Simt cum mana lui ferma,ma apuca de mijloc si ma trage spre el,ma saruta cu pofta,imi mangaie fata,imi aseaza calm suvitele rebele si imi sopteste la ureche:
-Oare si Hassan a observat sanii tai iesiti prin sutien?
Moment in care am crezut ca lesin de jena.Nu se putea asa ceva,imi spuneam pret de o secunda cat a durat sa imi analizez decolteul.
Rade in secunda in care rasuflu usurata si imi afisez mimica unui copil pacalit,mult prea credul.
-Mergem in casa?
Am incuviintat,zambind.
Simteam ca timpul s-a oprit in loc,pentru mine,pentru el,pentru noi.
Nimeni si nimic nu mai avea vreo importanta,nu ma mai preocupa nici criza financiara,nici examenele ce urmau sa vina,nici pretul benzinei iar el cred,ca nu simtea lipsa telefoanelor,intalnirilor.
Eram doar noi doi,in sfarsit doar noi doi.

Legătură permanentă 3 comentarii

Destination unknown

aprilie 25, 2009 at 3:18 pm (Uncategorized)

Dupa doua ore petrecute sub dus,sub apa rece,nu mai imi simteam nici macar inima desi stiam ca se zbate puternic,incercand sa imi sparga cosul pieptului in nebuna si necontrolata-i incercare de a se elibera de tot ceea ce traise,simtise.
Cand am urcat scarile biroului,tremuram din toate incheieturile.Si nu de frica de a fi concediata,de a imi pierde anul universitar,de a pierde tot ceea ce reusisem sa cladesc intr-un an de zile.Riscul asta mi-l asumasem in secunda in care am ales sa ma intalnesc cu el si aveam sa mi-l asum in continuare si chiar sa il infrunt daca as fi fost pusa in situatia de a ma confrunta cu el.
Biroul era acelasi,colegii erau la fel de mohorati,ca in fiecare dimineata,cafetiera scotea acelasi sunet asurzitor in secunda cand rasnea cafeaua,ca apoi lichidul acela maroniu si dadator de energie sa umple cana de cafea,imprimanta printa in acelasi tempo ca si pana atunci planurile,cu o precizie elvetianta.Toate erau la fel,sau poate nu.
Imi pareau numai altfel toate lucrurile astea,ca si cum le-as fi descoperit sau mai degraba abia atunci le intelesesem cu adevarat sensul, rostul.
Un plic alb era aruncat in graba langa tastatura si asta pentru ca in traiectoria lui a reusit sa imi darame catvea obiecte ce le lasasem in ordine,la fel cum fac in fiecare dupa-amiaza,cand plec.
L-am deschis calma,pregatita sa imi impachetez lucrurile,sa semnez contractul de primire-predare,sa imi iau ramas-bun de la colegi,sa le urez succes in cariera si sa plec cu zambetul pe buze,urmarita cu privirea curioasa si plina de intrebari a lor pana la usa cladirii,sa fiu libera.Deja scenariul mi se desfasura in fata ochilor si nici umbra de teama,de repros nu avea sa ma cuprinda.Ba din contra asta imi doream.
Si totusi nici urma de concediere,nici urma de ramas-bun cand am trecut privirea fugitiv,pe rezervarea biletului de avion…catre destinatia necunoscuta,care totusi era trecuta pe numele meu.
Eram dezamagita in adanacul sufletului meu,lucrurile nu stateau asa cum mi le imaginasem cu precizie in mintea mea,cineva se incapatanase sa schimbe totul.El..din nou el.
Cand ne-a chemat pe toti in sala de conferinta am sperat in adancul sufletului meu ca el sa se fi razgandit,ca lucrurile sa se intample totusi exact asa cum mi le imaginasem.
-Din nefericire dragii mei,doamna Schmit va intra in concediu medical.Astazi de dimineata,mi-a trimis invoirea medicala,pentru urmatoare saptamana.
Simteam cu privirile colegilor ma ataca din toate partile,iscoditori,nelamuriti..
-Sunt anemica si trebuie sa fac un set complet si amanuntit de analize.Va trebui sa ma interenez.
Din privirile iscoditoare si oarecum circumspecte ale colegilor nu mai ramase nimic,se citea acum numai ingrijorare si mila.
Exact de asta aveam nevoie acum,sa le fie mila de mine,sa le para rau sa nu care cumva sa descopar ca am vreo boala nemiloasa care imi va curma tineretea,care imi va sterge orice urma de zambet de pe fata.
Ma simteam penibil.Numai el rasufla usurat si satisfacut,ca seful care are cele mai mari asteptari de la subalternul sau,iar cel din urma reuseste sa se sincronizeze,chiar daca asta inseamna ca el sa minta,sa isi calce principiile in picioare.
In fond si la urmei asta si facusem..il mai satisfacusem inca o data.
-Iar eu sunt nevoit sa plec la o conferinta in Olanda.Asa ca am sa imi iau cateva zile libere,timp in care dl. Hackmann o sa imi tina locul.
Cand a terminat de spus si-a si inchis mapa,ca un om care este satul sa dea detalii,nu vrea decat sa plece de sub privirile curiosilor.Asta a si facut,s-a retras in biroul lui,a mai dat cateva telefoane,si-a inchis calculatorul,si-a luat geaca din dulap,cheile si diplomatul si a plecat.
L-am urmat si eu la scurt timp.
~
Aveam in fata un geamantan gol pe care nu aveam nici cea mai vaga idee cu ce as putea sa il umplu,avem un geamantan care copia fidel starea mea de spirit.
Mi-am pus la intamplare cateva haine,o rochie de seara,cateva produse cosmetice,un parfum si o carte,in caz ca ma voi plictisi in avion,sa am cu ce sa imi umplu timpul.
In aeroport,agitatie multa si un amalgam de sentimente.Erau parinti care isi strangeau copii in brate,incercand sa isi ascunda stangaci lacrimile prelinse pe obraz,erau mame ce incercau zadarnic sa potoleasca plansete sugarilor,indesandu-le tetina biberonului in gura,erau tineri indragostiti in bermude colorate,sarutandu-se si tinandu-se unul in bratele celuilalt visand la mult dorinta vacanta ce avea sa inceapa in curand.Si eu,un suflet singur,care avea sa plece spre o destinatie inca necunoscuta,fara certitudinea ca avea sa se reintoarca aceeasi.
Mi-am confirmat rezervatia si mi s-a urat politicos:Calatorie placuta spre Londra.
Acum aveam doua indicii si anume durata:o saptamana si Destiatia:Londra.
Si totusi eram la fel de nesigura,de indoita,de curioasa.
Cand ni s-au prezentat instructiunile in caz de incendiu,nu am fost nicio secunda tentata sa iau parte la miscarile stewardeselor.Imi erau familiare si mi se pareau lipsite de suflet,aproape mecanice,asa ca mi-am permis luxul sa evadez,urmarind cu atentie furnicarul acela bine coordonat numit aeroport,unde oamenii lucrau intotdeaua sub presiunea timpului.Totul trebuia facut ca la carte,fara gres,fara intarziere.O simpla greseala ar fi dat peste cap totul,toate regulile s-ar fi schimbat.Si lumea are nevoie de reguli,ca sa isi desfasoare activitatea in conditii optime.Optime pentru cine?
Aici ramasesem cu gandurile cand avionul s-a desprins de la sol si simt cum cineva ma strage puternic de mana.Tresar si imi intorc privirea.
-Imi cer scuze,dar este prima data cand zbor cu avionul,imi spune timid,batranica de langa mine.
Lucru care ma face sa zambesc intelgator si instinctiv sa ii tin in continuare strans mana.
Pentru mine nu era prima data cand zburam,dar era prima data cand zburam fara o directie anume,fara o rezervare la hotel,fara sa stiu cat si mai ales cu cine am sa stau.Toate erau numai banuieli nefondate in lipsa unor argumente neplauzibile.

Legătură permanentă 3 comentarii

Edelgard

aprilie 10, 2009 at 9:55 am (Uncategorized)

~
Sotia lui era o femeie simpla.Poza deosebit de bine in rolul de mama iubitoare si sotie devotata.Cat era minciuna si cat adevar nu lasa sa se intrevada,totusi tristetea ochilor ei albastrii iesiti in evidenta datorita parului degradat de la prea mult permanent si vopsit in culori inchise,o dadeau de gol.
Invatase administratie si totusi lucra pe un salariu minim la firma sotului ei,ca gradinar!
Cand imi spune colega,la o pauza de tigare:-Uite-o pe sotia sefului,am ras!
Avea niste pantaloni trei sferturi mulati,un tricou uzat si o sapca.Vopsea un gard,in tempo crescand ca si cand,in subconstientul ei s-ar fi certat cu cineva,ca si cand ar fi spus lucruri pe care in viata de zi cu zi nu le spunea sau nu avea curajul sa o faca.
Mi-a zambit cald ca o mama,mi-a urat succes in domeniul ce am ales sa il incep si m-a felicitat pentru curajul de a pleca pe un drum greu de una singura.
Moment in care am tinut sa ii mentionez,dar mai ales sa ii reamintesc colegei ca Romania nu e lumea a treia,desi in opinia multora unde se termina granita,se termina civilizatia si educatia.
A zambit si m-a intrebat de ce am ales sa vin aici?
-Pentru ca daca vrei,poti,oriunde!Oricat de greu ar parea,oricate usi ti s-ar tranti in fata.Si la urma-urmei nu e lectie mai buna de viata,decat sa te loveste de probleme,sa te confrunti cu ele si cauti sa le rezolvi de unul singur si nu din spusele parintilor.
S-a simtit jenata ca a pus intrebarea asta,crezand ca ii imput statutul copiilor sai:”statut de copii de bani gata” incercand sa se disculpe prin:’si ai mei muncesc in vacante’.
I-am spus ca nu e un atac personal,nici nu s-a dorit o secunda a fi asta.Ci pur si simplu reactia fireasca in urma multor esecuri,pornite dintr-o simpla expresie:e imigranta,vine din locul x si nu are mentalitatea noastra.
Ii placea sa ma asculte,sa vada cum gandesc si din cand in cand aveam impresia ca o fascinam,ca ma invidia.
De ce eu?O femeie ce i-as fi putut foarte bine copil?
Probabil pentru ca eu am reusit ceea ce ea nu reusise.Casnicia ei ii aplatizase visele,idealuri si cel mai grav dorinta de a fi ea insasi.
~
Firma noastra e in parteneriat.Firma-mama,avandu-si „copii” impartiti prin toate colturile Germaniei.O data pe an ne strangem toti,team building ar spune unii,eu o numesc un motiv sa mancam pana la ghiftuire,sa bem pana la satuaratie si sa facem glume libidinoase cand nu ne mai putem controla.
Asta am si facut cand ne-am intalnit cu totii intr-un castel medieval aproape de Trier.
Initial atmosfera m-a fascinat,atat de mult,ca pret de cateva minute am crezut ca m-am intors in timp.Servitorii erau imbracati adecvat secolului respectiv,servitoarele grase cu pieptul la vedere,acesta din urma nemagasind niciun loc neocupat in sutienele cupa D,E si bonete ce trebuiau sa fie albe,dar care de la atata transpiratie aveau nuante de bej-gri,bufonii care isi luase mult prea in serios rolul,ceea ce imi dadea dreptul sa cred ca erau bufoni si in viata reala.
Numai hainele noastre moderne,stricau acest peisaj,ca un kitsch ieftin intr-o camera mobiltata in stil art deco.
Ne-am primit cumintei invitatiile,ni s-a pus babetica la gat,si am fost indrumati sa luam parte la ospat.
Ironia sortii,singurul loc liber,era in dreapta sotiei sefului si desi nu am agreat nicio secunda ideea,a trebuit sa ma conformez,zambind politicos.
Seara a fost plictisitoare cu exceptia trubadurului,care mi-a cantat la mandolina toata seara,ca drept rasplata pentru zambetele ce i le ofeream si cu exceptia lipsei tacamurilor.Da,am fost pusi in situatia de a manca ciorba fara lingura,neavand la indemana decat un cutit si un tocator de lemn servind drept farfurie.
S-a servit untura pe paine,un fel de pateu cu dulceata,ciorba de zarzavat,peste si bomba serii purcelus la rotisor.
Cand au adus godacul,lumea aplauda,mie mi se facea rau.Nu pot sa inteleg sau mai bine zis nu vreau sa inteleg de ce se sacrifica animalele alea,pentru ca au gust sau mai bine zis nu au gust de nimic,avand in vedere ca oasele nici nu sunt bine solidificate iar in carne,care de fapt e,sin punctul meu de vedere,o gelatina,se simte gustul pregnant de lapte.
~
Sotia sefului a cautat toata seara sa discutam,sa imi explice politicos ce inseamna Bäuerin avand in vedere ca la masa alaturata erau numai femei, toate trecute de prima tinerete si care nu aveau nici o legatura cu domeniul nostru Tief Bauer(Constructor in adancime),lucru care ma facea sa ma simt bine si in acelasi timp sa nu ma simt.
Nu am vazut-o niciodata ca pe o rivala,nici macar sa tanjesc sa ii ocup locul.Pe mine ma avantaja de minune situatia.Nu eram nevoita nici o secunda sa afisez o fericire imaginara,nici un zambet fals,nici sa imi port cu decenta numele,nici sa ma ocup de copii care trebuie sa creasca intr-un mediu propice unei bune dezvoltari si foarte linistit.
Venind vorba de copii,Laura si Florian erau doi copii frumosi si linistiti
Laura studia administatie,precum mama sa si reusise sa se smulga de casa,mutandu-se cu prietenul ei intr-un satuc.
Florian avea sa il succeada pe tatal sau in patronarea firmei desi nu si-a dorit niciodata lucrul acesta.In adancul sufletului si-ar fi dorit sa urmeze facultatea de medicina din Heidelberg.
Se pare ca respectul ce il impunea la serviciu,reusea sa il impuna si in familie.
De multe ori s-a intamplat sa isi pofteasca sotia sa iasa din biroul lui pentru ca avea o convorbire telefonica importanta,lucru de neacceptat din punctul meu de vedere,cum tot de atatea ori obisnuia sa plece in Austria la schiat,in timp ce familia lui era insarcinata sa se ocupe de gradina.
Asta era tabloul familiei lui.Un tabloul pictat in culori vii,dar care mascau goluri imense.Cine eram eu in tabloul lui? Umbra care era perceptibila numai la o privire detaliata si foarte atenta.
~
Astea imi erau gandurile in timp ce goneam cu o viteza nebuna prin serpentine,in negura diminetii.Nu,nu ma simteam vinovata fata de ea.
Vroiam numai sa scap din locul acela,locul unde am fost cea mai fericita si concomitent cea mai nefericita din lume!

Legătură permanentă 3 comentarii

Inceputul..

aprilie 8, 2009 at 5:51 pm (Uncategorized)

Am aprins lumina in birou.Colega de birou,ca si mine de altfel are multe ore suplimentare deci isi permite sa vina la ora 9.Eu nu,eu vin la ora 8 si plec atunci cand ma satur.Da sunt egoista.Vreau sa am mai mult,cat mai mult,din ce in ce mai mult desi drept recompensa nu primesc nimic.Viata de student,deh.
I-am simtit parfumul..mirosul mi-a patruns in orificiile nazale,adanc si puternic pana in ultima celula.Am gemut grav in subconstient si am ras ca o fetita cuminte si fericita in fata bradului de Craciun,cand tocmai si-a despachetat jucaria mult dorita.
Stiam ca a fost in birou,stiam ca mi-a atins lucrurile cu o finete de nedescris.
Din instinct mi-am trecut mana prin par si mi-as fi dorit sa fi fost el cel care o face.
Stiam ca urmareste fiecare miscare de-a mea,exact asa cum ma priveste de la fereastra de fiecare data cand ies sa fumez o tigare sau cand plec acasa.
E un sentiment de siguranta si totusi o posesivitate exagerata.Da stiu,sunt o masochista.
Las geanta,deschid calculatorul si imi arunc fugitiv ochii peste dezordinea mea.Numai ca de data asta cineva s-a amestecat in dezordinea mea,cineva a trecut granita intimitatii mele.
-El!
L-am urat pentru lucrul asta.Eu mereu i-am privit biroul,pana la cel mai mic detaliu,pana la cel mai intunecat coltisor,fara sa ridic un fir de praf.I-am adulmecat parfumul ore in sir,i-am atins scaunul,dar niciodata nu mi-am facut vizibila prezenta!
El nu! El trebuia sa fie barbat,sa posede,sa demonstreze ca poate si ca vrea. Tipic barbatesc!
Pe agenda deschisa era notat numele unui restaurant,adresa si ora. Era scrisul lui.Are cel mai oribil scris din cate s-au pomenit.Si cand am sa ii rezolv ceva,face in asa fel incat scrisul ala oribil pe care il are sa para un mesaj criptat,pe care o sa mi-l descifreze dragul de el,dupa ore in sir,timp in care m-am chinuit de una singura sa banuiesc ce a vrut el de fapt.Intentionat sau nu,asa e el.
Am intors foaia agendei si mi-am vazut de treaba ca si cum nimic nu s-a intamplat.
I se citea ingandurarea si teama pe fata si acel ‘Neatza’ scurt si sec ce i l-am adresat l-a facut sa se simta si mai frustrat.
Cu cat mai indiferenta ma afisam,cu atat mai tare il doream.
In mine..un amalgam de sentimente care mai de care mai contradictorii,inima imi pulsa,muschii erau inerti,corpul se misca in sistem slow motion,toate la un loc.
Atata timp l-am asteptat,l-am vrut,l-am dorit cu o pasiune nebuna si acum incerc toate combinatiile si toti algoritmii incercand sa ajung la un rezultat care sa nu imi dea cu virgula?!
Au trecut cele opt ore de serviciu obligatoriu,ca opt secole,timp in care imbatraneam cu fiecare secunda care trecea,imi apareau riduri si oasele ma dureau.
Vroiam sa plec,sa fiu singura,sa fiu eu cu mine.Asta vroiam.Eram prinsa ca in colivie,nu aveam aer in plamani.
Am plecat din birou,nici nu m-am uitat pe fereastra desi sunt ferm convinsa ca m-a petrecut cu privirea pana cand masina a iesit din raza lui de vizibilitate.
Mii de ganduri contradictorii imi impanzeau mintea si ma sufocau.
Vroiam numai sa imi fac dus,sa ma curat.Ma simteam murdara in constiinta si speram ca siroaiele de apa rece ce aveau sa mi se prelinga pe corp vor inlatura si gandurile rele.
Nu vroiam sa ratez ocazia asta.Nu dupa ce am asteptat-o atata timp.Si totusi nu era moral fata de cei de langa noi.Ce e de fapt moral? Sa stai o viata intreaga langa cineva pe care nu il iubesti?Fericirea lui in defavoare fericirii tale.Asta e moral?Nu e bine din punct de vedere crestineste? Adica ar trebui sa stau o viata intreaga in post si rugaciune sa ma pot bucura pe lumea cealalta?Asta in cazul in care exista o alta viata si atata timp cat nimeni nu s-a intors sa spuna ceva imi acord dreptul sa nu cred asta.
Astfel de ganduri imi treceau prin minte,la infinit,ca un film prost pe care il revezi de n ori,in timp ce pensula contura necontrolat ca dupa un ritual bine invatat buzele intr-un rosu aprins.
Aveam sa ma duc!
~
Prin geamul restaurantului l-am zarit framantandu-se.
Isi verifica fundul paharului de Bourbon precum un om care si-a facut bilantul vietii si a constatat ca nu mai are nimic de pierdut. Din cand in cand isi mai arunca privirea pe fereastra,sperand sa vada ceea ce isi dorea sa vada si care intarzia sa apara,parca ingrijorandu-l si mai tare.
Cand eram in spatele lui si i-am adulmecat parfumul,am simtit fiori reci pe sira spinarii,picioarele imi tremurau sub o greutate care crestea direct proportional cu scurgerea timpului,inima batea in ritmuri crescande.
I-am atins usor umarul si a tresarit. Cand si-a intors capul,ochii ii scanteiau de bucurie.Da,ochii aceia mari,de cele mai multe ori tristi,erau acum de nerecunoscut.
-Ma bucur ca ai venit!
Am zambit timid in timp ce el imi aseza scaunul.
Era un cu totul alt om fata de ce am lasat in birou.Ochii ii scaparau,muschii fetei vibrau,zabea.
Nu il vazusem niciodata asa si eram placut surprinsa de ce vedeam.
Mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa scot niciun cuvant toata seara,oricum ma simteam penibila,inapta sa leg doua propozitii.Mi-as fi dorit sa il privesc,sa il ating,sa ii ascult respiratia si inima batandu-i puternic.Atat vroiam.
-Ce iti doresti sa bei?
Era prima data cand ma tutuia.El nu obisnuieste sa isi tutuiasca angajatii,lucru pe care nu il gasesec sub nicio forma politicos ci mai degraba umilitor,pentru ca nu face altceva decat sa ne reaminteacsa in fiecare secunda ca el este mai sus decat noi.Pentru el suntem doama X si domnul Y.
-As vrea un whiskey.
Zambeste strengareste:
-Pentru curaj,nu?
Ma gandeam ca asta ar fi singura solutie sa am mai multa incredere in mine,sa nu mai fiu asa timida.Eram stangace si nesigura ca un pui de gaina abia iesit din ou.
-Credeam ca nu vei veni.
-Daca ma invita colega de birou la un pahar de lichior si o polemica despre pretul benzinei sau criza financiara?
Zambeste,stie ca suntem cele mai bune „prietene”.
-Bine am mintit,recunosc.Stiam ca tu esti.Scri mai urat ca toti din birou la un loc.
Rade oarecum stanjenit,stie ca am dreptate.
Imi ia mana in palma lui.Gest care m-a lasat fara cuvinte.Mana mea pare o mica jucarie in palma lui mare,ferma.Dar imi da o stare de siguranta in niciun caz una de stanjeneala.
Vorbim mult,despre serviciu,despre scoala,despre vreme.
-Germana ta s-a imbunatatit considerabil.La interviu abia am inteles trei cuvinte din ce ai spus.
-Stiu,raspund oarecum jignita.As fi putut sa imi vand si mama in momentul in care am semnat contractul.Nu intelegeam nimic.
Rade,dezvelindu-si o dantura perfecta.Arata de 40 de ani,desi in realitate are 50. Inalt,drept,parul negru,ochii caprui,ii puteai distinge orice muschi prin camasa Burberry.Iar pantalonii ii accentuau bine partea dorsala.
Imi recunosc pacatul.I-am studiat corpul pana la cel mai mic detaliu si oricat am incercat nu i-am gasit niciun defect.
-As vrea sa petrecem impreuna seara.
Nu,nu a sunat deloc jignitor sau ieftin,ba din contra ceva firesc la care am raspuns fara sa satu pe ganduri:
-Da ,ar fi frumos,intr-adevar!
Cand am iesit din restaurant se lasase racoarea.Fiind plasat chiar in valea paraului Nettetal,se intampla deseori sa fie ceata.Si mult mai racoare ca in oras. Totusi un loc de vis.
Imi ofera sacoul lui si ma cuprinde timid de umeri.Aratam comic avand in vedere statura mea bine camuflata in sacoul lui care ma „strangea”, ma „sufoca”.
Am realizat cat de mica sunt.
Conduce el,are mai multa experienta ca mine si plus de asta bausem. Nu obisnuiesc sa conduc cand beau si asta mai mult din frica nu din exces de responsabilitate.
Ajungem in Nürburgring.Stie ca ador cursele de Formula 1 asa ca a inchiriat un apartament la Hotelul Dorint, care este construit chiar langa noul circuit.
Uitandu-ma pe fereastra imi imaginam tumultul din vara,masinile de sute de caii putere,motoarele asurzitoare,tribuna plina pana la refuz in ciuda preturilor scumpe,echipele tehnice agitandu-se de zor pentru potul cel mare si el in spatele meu,tinandu-ma de umeri si mangaindu-mi parul.
Din tot peisajul desfasurat in fata ochilor numai noi doi eram reali. Pentru prima data nu visam cu ochii deschisi.
Imi sopteste la ureche:
-Esti frumoasa!
Simteam cum sangele imi invadeaza fiecare milimetru din obraji,urcand pana in varful urechilor.
Ma intoarce incet cu fata si imi saruta fruntea oftand.
Nu,nu a fost nici pe departe un sarut parinteste,ci mai degraba ca pe un sarut de victorie:In sfarsit esti a mea!
In momentul acela nu a mai contat nici varsta,nici inaltimea,nici relatia profesionala,nici faptul ca eram amandoi intr-o plina relatie extraconjugala.
Il vedeam pur si simplu ca pe barbatul pe care l-am iubit un an de zile din priviri.
Nu m-a sarutat ca in filme,sa ramana lumea fara cuvinte sau sa aplaude frenetic cerand in cor un bis.Nu!Dar cand a facut-o ma simteam ca o adolescenta,cand isi saruta prietenul pe furis,departe de ochii iscoditori ai mamei.
Fiecare atingere a lui ma innebunea,ma emotiona,ma excita.
M-a avut cu o brutalitate grosolana,ambalata in finetea unui gentelman.
M-a iubit cu virilitatea unui tanar si maturitatea varstei lui,ore in sir,nesatul,dornic de a avea mai mult,de a nu rata niciun amanunt.
I-am adormit pe piept infasurata in cearceaf,fara sa ma gandesc la nimic,la nimeni,nici macar la el care m-a posedat cu atata pasiune.
La prima geana de lumina,l-am privit cum dormea.Era linistit!
Am rugat la receptie sa ii fie adus micul dejun la ora 7 dimineata.Cafeaua sa fie numai cu lapte si oualele bine fierte.
Am inchis si l-am mai privit pret de cateva minute.
In urma mea se inchidea usa apartamentului si o parte din sufletul meu ramanea acolo….

Legătură permanentă 6 comentarii

Pimp my blog..1001 Fantezii=Aceeasi Anachen

aprilie 7, 2009 at 5:01 pm (Uncategorized)

Sau sort of…
Am citit de curand un blog,de foarte multa lumea cunoscut,eu habar nu aveam de el si anume http://curvette.ro.
Nu ii fac reclama,pur si simplu mi-a placut.Boon aveti liber la aruncat cu pietre,la aplaudat,aveti dezlegare la toate.
Ideea e ca m-am regasit acolo pana intr-un punct:ea si-a vandut corpul pentru bani,eu mi-am vandut sufletul pentru o iubire la un moment anume din viata.
Da,la fiecare barbat din viata mea am tinut si in fiecare am vazut la momentul respectiv(de la adolescenta pana acum la „maturitate”) un partener de viata,de fiecare data printr-o cu totul alta prisma.
Am optat pentru titlul asta dintr-un singur motiv:vreau sa scriu exact 1001 de fantezii,de toate genurile.Vreau sa le traiesc,pe unele dintre ele sa le re-traiesc.Ultima fantezie vreau sa o scriu pe undeva la batranete,cand am sa fiu o bunicuta simpatica ce isi poarta ridurile cu mandrie.
Numele vor fi pur fictionale,iar imaginatia mea,libera.Pentru ca merita 😀

later gandit:avand in vedere ca o sa dureze cel putin trei ani de acum incolo daca punem la socoteala si weekendurile si zilele de examene si concediile ceea ce imi e greu sa cred ca am sa fac,am structurat altfel ideea.Povestea in sine,va fi impartita in 1001 de parti.Am decis! 😀

Legătură permanentă 4 comentarii