Cand n-ai ce face,te scarpini cu mainile uneia, de habar n-are sa tunda!
Prima data cand am vazut aceasta poza, am ras de m-am stricat! Deh om razator.
Dar, iata ca roata se intoarce si ce face omul de plictiseala? Intreaba colegele unde este un coafor bun in zona, deh nu mai imi statea parul cum trebuie.
Mai trebuie sa fac o mentiune, ca acum vreo 3 luni, am fost la un salon profesionist,in orasul unde am avut santierul. M-a curatat de 50€ in juma de ora, dar salonul era bec, m-a tuns la milimetru egal si a tinut cont de fizionomia mea,adaptand frizura dorita.
Boon si azi dau telefoane la doua saloane, ambele pline de cliente, zic noah hai sa merg in shopping center,in pauza de masa,la:cut and go! N-are cum sa dea gres, poza in geanta, zambetul pe buze,merge!
Si ajung! N-are sens sa descriu, numai tanti Leana si nea Gheorghe acolo. Eu Batman!
-Buna ziua, vreau o tunsoare!
-Stiti dureaza cam o jumatate de ora!
Eu, Batman:-Nu-i nimic, astept! Dar cu cardul pot sa platesc?
-Nu, ne pare rau!
Atunci trebuia sa plec, definitiv, dar eu Batman in continuare! Fuga la bancomat si inapoi, deh cine o sa fie ca o garofita dupa aia?!
Ma intorc si astept si astept si astept.Par pe oglinda, pe scaune, pe ceasca de cafea. Si vine o duduie, sa-i dea Dumnezeu mooolta carne in frigider. Si scot poza:asa vreau!
S-a uitat, a analizat, da, dar stii ca e scurt…Zic da, totusi, asa vreau!
Cand m-a dus la chiuveta(plina de staniol si resturi de vopsea) m-am asezat pe scaun in ideea ca o sa ma si anume relaxez(asa cum fac intotdeauna, cand ma samponeaza, delicat, ma maseaza, samd)
Cacat..cand a inceput aia sa ma spele,cu unghiile,am zis ca e pe undeva camera ascunsa. Mi-a bagat apa in ochi si sampon de am zis ca trebuie, ori sa fii prea prost sa vezi ca si anume clientului nu ii convine, ori e nesimtita de bubuie.
Boon,ne intoarcem la oglinda, eu rosie toata, de atata frecat si de nervi, cu rimelul in gura si ne mai uitam o data pe poza. Si ii atrag atentia ca in lateral nu este chiar atat de scurt.
Si-mi tine, fix mie, un eseu despre proportionalitatea parului si ca ce vreau eu e putin cam ireal!
Si zic: nah boon, fa cum te lasa inima.
In viata, vietisorei mele nu o sa mai fac greseala asta.
Atat mai retin, ca am vazut cum imi ia,cam 10 cm din par, cu breton, cu tot! Am incremenit in scaun, dar stiam ca orice as fi facut in momentul ala, s-ar intoarce impotriva mea!
Cand si-a dus lucrarea la bun sfarsit, mandra tare de ea: Stii ca te prinde! Iti sta super!
Am tacut, ca stiam ca parul nu mai am cum sa il lipesc si ca daca apuc sa erupa vulcanul din mine, se termina urat rau de tot!
Am platit si am plecat, plina de draci!
In birou n-am scos o lacrima, toata o floricica, dar cand am ajuns acasa, m-au ras ai mei ca brazii de la campie juma de ora, in timp ce eu plangeam de sa se rupa camasa pe mine!
Acum e musai sa dorm peste ziua de azi si sunt convinsa, ca maine o sa ma vad,cu alti ochi.( Doamne ajuta-ma sa trec peste urmatoarele 3 saptamani, sa fie frig si caciula si turbanul la moda!!!!!)
Si revenind la prima poza: ce vrei si ce primesti!
Cand un diagnostic schimba viata!
Vara trecuta, am cunoscut,in orasul unde era santierul nostru, o fata minunata. Romanca. Eram la cumparaturi si m-am bucurat sa aud limba romana, aproape de granita cu Franta.
S-a legat o frumoasa prietenie intre noi si usor-usor ne-am deschis una fata de cealalta. Aveam sa aflu ca la nici 35 ani de ani suferea de cancer la san.
Tanara mama, manager bancar si o femeie frumoasa, calma, linistita.
N-am empatizat mult, poate si pentru ca nu ne lega o relatie foarte lunga, dar ma intrebam, ca si ea: de ce?
Stiu cat a suferit cand si-a pierdut parul, un par lung, frumos, sanatos! Stiu cat se chinuia dupa sedintele de chimioterapie si mai ales forta de care dadea dovada mama ei.
Si-a revenit, am vorbit de curand cu ea si e bine. Slava domnului.
De ce am vorbit de ea? Pentru ca este un om special, este un om incercat, este un om care a avut o sansa. Multi altii nu au aceasta sansa.
Boala asta,nu intreaba de varsta, nici de tara, nici statut social. Te loveste, cand te astepti mai putin.
Nu stiu cifre, nici nu cred ca vreau sa stiu cati oameni sufera de cancer, cati oameni sunt nevoiti sa treaca prin chimioterapie, radiologie, operatie. Si nu vreau sa stiu cate destine, schimba acest diagnostic.
Nu sunt medic de profesie, asa ca nu o sa ma aventurez in a scrie date medicale.Sunt atatea surse de cautare, pe internet, filtrati, intrebati si nu va jenati sa cereti ajutorul atunci cand nu mai stiti cum sa mergeti mai departe. O sa fiti uimiti sa vedeti ca nu sunteti singuri, ca sunt multi alti oameni in aceeasi situatie, disperati.
Cand am aflat ca socrul meu vitreg sufera de cancer pulmonar, ne-a lovit ca un traznet. De la o simpla endoscopie, la sangerari masive, pus in coma si un diagnostic teribil: nu stim daca se mai trezeste vreodata!
Au fost momente groaznice, cand nu stiam de ce? Cum? De ce acum? De ce asa? Avea atatea planuri! Vroia sa faca aia si poate si aia!
Cand a intrat in spital avea 95 kilograme, cand a iesit dupa o luna era o umbra. Dar de o vointa exagerata! A spus si a crezut, pana in ultima clipa ca aceasta boala nu il doboara. Nici in secunda in care a ajuns in salonul paliativ, nu a renuntat sa spere.
Ne-a intarit mult aceasta atitudine, ne-am imbarbatat in felul asta unii pe ceilalti si am avut si nu exagerez, cele mai frumoase 3 luni impreuna, cel mai frumos Craciun.
El nu a mai avut o sansa,dar el a reusit sa uneasca o familie, sa ii arate ca limitele sunt mult peste astptari, sa ii arate ca in lucrurile marunte este bucuria, ca este important sa te bucuri de orice moment, sa fii mai bun.
As vrea sa cred, ca cineva care citeste acest post, sa isi priveasca familia, sa se bucure ca poate sa mearga, sa rada, sa vorbeasca, sa se bucure de razele soarelui, de adierea vantului, de sunetul pasarilor si mai ales ca este sanatos.
As vrea sa cred, ca oamenii astia, care oricum sunt vii in amintirea noastra, n-au suferit in zadar. Ci ca au fost o lectie de viata, pentru mine, poate si pentru tine!
Mare e gradina ta, doamne!
Mi s-a reprosat de multe ori, ca nu sunt diplomata. Cu alte cuvinte, ca spun adevarul in fata.
Boon, ce inseamna sa fii diplomat? Sa intinzi si obrazul celalalt, atunci cand esti lovit? Sa taci atunci cand trebuie sa vorbesti? Sa nu iei atitudine,de dragul bunelor maniere?
Daca da, atunci nu sunt diplomata. Pentru ca eu nu sunt genul de om, care tace cand persoane dragi sunt acuzate, pe nedrept. Eu nu sunt genul de persoana, care intoarce si obrazul celalalt si mai ales, pentru ca obisnuiesc sa spun omului in fata, indiferent de relatia familiala, diploma din perete si banii din cont.
Ma adaptez insa situatiei si stiu sa pun problema, in functie de situatie, locatie samd. Pana la un punct.
Am avut o mare pierdere in familie. Doare si totusi gandurile pozitive si amintire frumoase predomina. Si noi mergem pe principiul, candva ne vom reintalni, insa nu acum.
Aici nu ai voie sa tii mortul acasa. Se intampla un eveniment de genul, suni la institutul de pompe funebre si ei vin acasa, completezi formulare, spui ce vrei sa imbrace defunctul, ce sicriu sa aibe, daca este sau nu ingropat(exista si varianta incinerarii, tot mai deste). alegerea urnei, locul de veci(cimitir sau padure de veci) si platesti.
In rest ei se ocupa de tot, spalat, imbalsamat, toate cele.
Tu te mai vezi cu ei la inmormantare.
Fiind vorba de incinerare la noi, ai timp pana la 3 luni pana la inmormantare. Dupa depasirea acestui termen, platesti, 15€ pe zi. Noi, din motive de sanatate, am incercat sa amanam, pana puteau toate persoanele apropiate sa ia parte la eveniment. Nu s-a putut, asa ca am zis ca este mai bine sa incheiem acest capitol.
Cand stii ca defunctul, nu vroia nici bocete si nici cafea dupa inmormantare, aici nu se face poamana, respecti asta. Asa as face eu. Fosta familie, nu ca nu se cade. Boon, facem primul compromis, pentru ca stim ca urmeaza procese, impartirea mostenirii, scandal, bucataria e a mea, wc-ul e al tau.
Ajungem in padure, acolo se oficiaza inmormantarea, nu preot, nu diacon, nimic. Familie, prieteni si cativa cunoscuti.
In afara de astia ai mei, nu cunosteam decat pe fratele defunctului, una din fete, cel mai bun prieten, fosta nevasta si o vecina. Atat!
L-am cunoscut cu ocazia asta si pe fiul sau, ala de nu a fost in stare sa ii spuna saru’mana tata, cu doua saptamani inainte sa isi dea ultima suflare, dar care a depus primul actele de mostenire, la doua zile de la deces. Stiam ca asa o sa fie, ne invatase tata dinainte, ca deh stia ce a crescut la usa.
Am cunoscut-o si pe fie-sa, care statea doar cu mana intinsa.
Nu judec, nu ma bag, fiecare trebuie sa traiasca impacat cu propria constiinta.
Ca nu versi o lacrima, la groapa sau ca nu ai bunul simt sa iei parte la masa organizata, in fond si la urma-urmei tot de ei, e alegerea optionala a fiecaruia,o fi avut el motive. Dar sa nu raspunzi la un buna ziua, mi se pare lipsa de respect. crasa chiar!
Si pentru ce? Ca am avut nesimitrea sa duc testamentul tatalui sau la avocat, sa rezolve el toate formalitatile si mai ales sa evit toate discutiile?
Sunt de 7 ani aici, de 7 ani il cunosc pe defunct, in 7 ani mi-a fost al doilea tata si am luptat, cat am putut(poate pentru unii mult, poate pentru altii putin) pana in ultima secunda. Nu s-a mai putut si a adormit, impacat cu el, dupa ce si-a pus, toate lucururile in ordine.
Asa as vrea sa mor si eu.
Sunt ultima persoana, cu care nu poti sa discuti si care nu are intelegere, cand exista o problema.
Dar nu tolerez nimanui, mai ales unei foste sotii, sotie care l-a cam lasat pe el,acum ani buni si care l-a pus la 12 noaptea sa dezmembreze o bucatarie din casa conjugala(ca vezi doamne ii trebuie), ex sotie si fiica ce i-ai numit paraziti sociali, sa spuna ca de cand a cunoscut-o pe soacra’mea nu mai era acelasi om, ca era distantat, ca a facut chimio-terapie de gura noastra si mai ales ca ii trebuia consiliera psihologica adecvata.
Am bubuit si recunosc!
Am spus, ca fix consiliere psihologica nu ii trebuia lui, refunzand orice propunere in directia asta, ca daca el a ales sa nu mai aibe contact cu ei,a avut motivele lui intemeiate(motive stiute, doar de el), ca tratamentul ce l-a urmat, l-a facut pentru ca si-a dorit sa traiasca, nu sa moara. Si mai ales ca, eu stiu ambele variante,ca sunt in masura sa imi fac o parere si ca mi se pare de prost gust, sa vorbesc la o inmormantare de ce a facut gresit omul in viata.
Daca privirile ar ucide, as fi sub pamant. Nu i-a convenit, ca o mucoasa de 26 ani sa ii dea peste bot in halul asta.
Si-am fost diplomata, ca nu i-am dat vreo doua peste ochi si ca nu i-am insirat rahaturile pe care le-au facut celor ce ii iubesc,ca pe parintii mei. Ca am zis ca nu se cade, ca-i inmormantare.
Dar am plecat, cu dureri insuportabile de cap(cu zambetul pe buze, totusi) si cu speranta in suflet, ca nu va mai trebui sa ii vad niciodata in viata mea.
Depinde doar de tine!
Trebuie sa recunosc ca la posturile cu povestea mea, am avut un trafic, vadit mai mare decat la posturile obisnuite. Ma flateaza, e drept( poate daca o sa ma straduiesc o sa mai scriu despre, ca metoda de relaxare,pentru mine, pentru voi), dar totodata si intristeaza. Sunt(em) fix parte a unui sistem, in care evitam sa confruntam problemele, sa nu cumva sa ne stricam feng-shui-ul. Savuram scandalul pe paine si ne hlizim cand vedem ca altora le merge rau, ne facem cruce cand nimicuri sunt promovate la televizor si ne dorim cu ardoare, sa fim slabi, sa avem tate, masina sa aibe multi cai putere si casa, casa sa fie casa si portofelul sa fie plin.
Nu dau in tine, cititorule. Nu o lua personal!
Dau in ceea ce am/ai ajuns in ultima vreme.
Scriu despre mine si daca o fi sa te regasesti printre randuri, in caz ca nu te-ai plictisit, vazand ca pana acum nu s-a vorbit despre sex,te dezamagesc, nici nu o sa gasesti, poate iti ridici doua trei semne de intrbare.
Cand ai spus ultima data parintilor ca ii iubesti? Copilului? Cand ai ras cu pofta ultima data? Te bucuri ca poti sa mergi?Sa vezi? Sa auzi? Sa simti?
Nu-s nebuna si nici nu militez pentru o lume mai buna. Am renuntat la idei marete si cred cu ardoare ca daca vreau sa schimb ceva,incep de la mine si nu caut sa schimb mentalitatea altora.
A mananca vegetarian sau a te imbraca de la second hand,este in fond o optiune personala si o alternativa uneori, dar a nu acorda atentie lucrurilor cu adevarat importante e o greseala, care uneori, daca nu-i prea tarziu poate fi indreptata.
Ti-ai pus vreodata intrebarea: Ce se intampla daca eu maine mor? Cui ii ramane averea(daca ai)? Am rezolvat tot pe lumea asta? M-am despartit de toti cei dragi si plec cu inima impacata?
Nu!
Nici eu! Am 26 de ani si nu mi-a trecut prin cap asa ceva. De ce sa-mi stric eu bunatate de feng-shui,gandind a paguba.
Asta-i sistemul si astia suntem. Asta sunt.
Eu daca maine fac un accident, n-am testament, desi dureaza poate 10 minute sa-l scriu, nu mi-am luat ramas bun de la cei dragi si nici n-am apucat sa rezolv toate conflictele. Cei ramasi in viata n-au dreptul sa decida, daca pot sau nu sa deconecteze aparatele, sa-mi doneze organele sau nu stiu unde sa ma ingroape.Nu stiu daca mai am dorinte neimplinite.
Singura chestie pe care o stiu,este ca vreau sa fiu incinerata.
Fix atat stiu cei apropiati mie.
Pentru ca preocuparea mea principala a fost sa fiu 200% pentru un job, sa ma preocup de lucruri marunte, sa ma folosesc vesnica scuza, ca nu am timp, ca sa mut de pe o zi pe alta, un telefon, poate-poate uit, sa vreau intotdeauna mai mult, de la mine, de la altii,de la viata(cand in fond, am o viata,cu standarde mult peste limita).
N-am inventat eu roata si-s convinsa ca au mai scris multi despre chestia asta.
Dar trebuie sa treci, 4 luni, prin n sali de terapie intensiva, sa te confrunti cu termeni medicali pe care nu i-ai auzit in viata ta, trebuie sa vezi cum oameni dragi tie se sting, tu neputand face nimic, ca sa realizezi ca: a avea doua mani, doua picioare, doi ochi, doua urechi, un nas, o gura si un creier functionabil, este cea mai mare bogatie posibila.
Casa, masina, contul, silueta, hainele, sunt frectie la picior de lemn. Oricum nu ramai cu nimic din ele si alea or sa fie motiv, de scandal, proces, cearta!
Dar o vorba buna, un zambet, un te iubesc mama, o plimbare in aer liber, un jucat cu amaratul ala de patruped, ce tanjeste dupa o mangaiere…este o alinare pentru suflet,mai ales al tau!
Fara drept a replica!
La 16:59 imi parcam masina la locul pe care-l mentionase.
Astepta cu mainile incrucisate,pe fata BMW-ului sau alb,cercetandu-si ceasul.Punctualitatea este unul dintre punctele lui forte,asta am stiut-o din prima zi.
Cobor din masina,imi aranjez fusta si apas telecomanda masinii.
-Arati foarte bine astazi!
-Daca ai evita sa ma pui in situatii dificile si uneori jenante,as arata si mai bine de atat.
Si-l sarut lung si apasat.
Rade cu pofta.
-E interesant sa te descopar in fiecare ipostaza si ma fascinezi de fiecare data cu o noua reactie,cu un alt fel de a fi.
Si ma saruta asa cum doar el stie sa o faca.
-De ce aici?Si privesc imprejur,intrarea intr-o padure,un loc reatras si totusi joggeri si mame cu copii si nord-walkers.
-Pentru ca astazi nu avem mult timp.Avem niste sarcini de dus la capat.Adica cu alte cuvinte,astazi in birou mi-a dat o sarcina de dus la punct si eu trebuie sa o duc la bun sfarsit. Am inteles.
Ma ia de mana si mi spune sa ne plimbam putin.
-Daca nu ma insel,putin mai incolo trebuie sa fie o mica cabanuta unde se fac grill-party-uri. Acolo putem sa vorbim in liniste.
Suntem mult prea office imbracati,pentru o plimbare in padure,si asta o vedem pe fata trecatorilor,insa nu pare sa il intereseze asta.
Ajungem la cabanuta mentionata si ne asezam pe o banca de lemn.Eu cu spatele la el,ghemuita in bratele lui ferme.
Nu indraznesc sa il privesc in ochi si am sentimentul ca sunt extrem de stangace. Nici el nu insista si se multumeste sa-mi simta parfumul si sa mi se joace in par.
Isi trece usor buzele prin par,pe gat si-mi geme usor in ureche.
-Nu-i bine,ne-ar putea vedea cineva.
-Stiu,dar nu ma pot abtine.
Simt cum isi trece usor mainile pe umerii mei,coborand usor spre sani,in timp ce buzele-i intredeschise-mi saruta cu pasiune gatul.
-Repet,nu-i bine.Nu-i locul potrivit si nu ma ajuti deloc.
-Ihim,in timp ce isi vede in continuare de indeletnicirea lui,mai nou preferata fara a da de inteles ca are de gand sa ma inteleaga.
Ma intorc brusc cu fata spre el,in dorinta de a ma face inteleasa.Cel putin asta am sperat,sa se opreasca cu adevarat,n-am dorit,as mintii spunand altceva.
Imi cuprinde fata in palme si ma saruta pasional, ma ia in brate si ma aseaza in bratele lui,cat sa-mi arate indirect ce efecte fizice am asupra lui.
-Port fusta si privelistea ce o arat e grozava,totusi nepotrivita,suntem intr-o padure unde trec oameni si tu consideri ca tot ce trebuie sa stiu si sa observ este cat esti tu de mhm..tare?
-Ihim si continua sa ma sarute pe gat,trecandu-si mana peste sanii mei,pe solduri,pe fesieri,trangandu-ma periculos de aproape spre el.
N-are sens sa imi repet la infinit ca nu e bine si ca nu-i locul potrivit,stiu asta si o stie si el,numai ca sub miscarile-i ferme si sub pasiunea saruturilor,toate limitele si granitele imi par indepartate si ceea ce unii gasesc ilegal si neadecvat,incepe sa imi para atat de excitant.Si sa-l vreau cu atata pasiune cu cat ma vrea si el.
Si-o simt in respiratia din ce in ce mai sacadata,care se completeaza perfect cu miscarile de dute-vino,pe care le realizeaza miscandu-mi corpul cu usurinta,spre el.
Cand saruturile si miscarile devin din ce in ce mai intense si pline de pasiune,ma trage spre el cu putere,facandu-ma sa gem de placere si ma tine ferm si strans,pret de cateva minute,timp in care respiratia-mi revine la normal. Si ma saruta si ma loveste,peste fund spunandu-mi:acum trebuie sa mergem acasa!
Aha,nu a avut nicio secunda intentia sa ma aibe la propriu,acolo,in vazul lumii.S-a folosit de locatie,ca de o masca,care nu i-a permis sa devina vulnerabil si care totusi sa ii permita sa ma aibe intr-o cu totul alta ipostaza.
Pervers si fara scrupule si atat,dar atat de placut.
In drum spre masinile noastre s-a oprit de cateva ori sa ma sarute si sa ma stranga in brate,iar efectele actiunii noastre,erau inca perceptibile.Vroia doar sa o arate,inca o data si inca o data si inca o data.
Ajunsi langa masini,imi sopteste la ureche: Daca esti cuminte,poate o sa iti pregatesc maine seara o surpriza.
Ma saruta apasat,ma loveste peste fund si spune:acum,gata,chiar trebuie sa plecam!
Se suie in masina si pleaca, fara sa ceara pareri,asa cum o face de fiecare data….
Tiranul
-Esti bine-sanatoasa?
-Cum te simti? Cum a fost?
O multime de intrebari si incercam sa ma agat de un colac de salvare!Au alfat deja?De unde stiu?De ce nu reactioneaza dispretuitor? De ce vad mila in ochii lor? Si-mi duc mana la frunte,gandeste,gandeste repede,ai omis vreun amanunt?Ce-am facut in ultima vreme?Nu,nu el,nu Anglia,nu tu pasiune,nu asta. Care a fost scuza? Mhm,gandeste,rapid,pentru numele lui Dumnezeu! Care era scuza?
Concediu,mhm,medical,mhm ah,slava cerului stiu,anemica,analize,da,asa era…
-Mult stres,mancat dezordonat si se aduna,zambesc satisfacuta.
Bravo Anna,ai reactionat impecabil,a durat ceva timp,totusi a fost bine,bravo.
-Ar trebui sa ai mai multa grija de tine!
-Stiu,sunteti niste draguti,nu toti,am gandit,nu am si spus. Am si momente in care controlez ceea ce spun,rar ce e drept,dar am.
-Si s-a intamplat ceva nou?
-Ah nu,toate vechi,seful a fost plecat,deci a fost relativ linistit.A sunat in fiecare zi,ca un smintit,sa intrebe cum merg lucrurile.
-Da?! Cand?
Nu-mi amintesc sa il fi auzit! Anna,ce faci? Iti scapa informatii,care te dau de gol si nu realizezi?
Iar ei,neluand in seama,detaliul acela,care ma inculpa,pana la cer si inapoi,vadit deranjati de actele de control ale sefului si total aberante,ei considerand ca oricum nu poate sa schimbe nimic,de acolo de unde este,continua:
-E cateodata exagerat!
Da extrem si pot sa o spun cu mana pe inima,exagerat de posesiv si exagerat de bipolar,de la seful care poseda totul,la barbatul care te strange in brate si isi ascunde fata in ceafa ta,incercand sa te adulmece pana ramai fara miros,fara suflare…
Anna! O iei razna,auto-control,auto-educatie!
Ma enervez la culme,acasa,sub dus nu si-a facut simtita prezenta si acum intr-o situatie ca asta,se manifesta benevol si-mi zdruncina bunatate de strategie,gandita pana in cel mai mic detaliu…
-Oricum,asta vine mai tarziu,asta este partea buna a lucrurilor!
-Ah da?
Minus punct pentru el,eu am reusit sa ma mobilizez si sa fiu pregatita in timp util,fara a lasa nicio urma de suspiciune,asta daca excludem momenetele scurte in care am lasat garda jos si am scapat cateva detalii extrem de importante,dar care slava cerului nu au fost observate.
-Da,are nu stiu ce intalnire si vine putin mai tarziu.Pun pariu,ca iarasi tuna si fulgera,ca aia nu e bine,ca aia nu e asa.
-Vedem! si zambesc,pornindu-mi calculatorul.
~
Trec minutele ca niste ani si am sentimentul ca nu progresez deloc profesional. N-am cum,avand in vedere ca in mintea mea se desfasoara cu totul alte scenarii.
Oare s-a razgandit? Asta a fost tot? O sa isi duca planurile la sfarist,mult mai repede? Ma asteapta o hartie,in care imi este adus la cunostiinta ca am 15 zile la dispozitie sa parasesc locul de munca?
Aiurea,daca era asa,ar fi facut-o dupa ce ne-am intalnit la Hotelul Dorint. Nu m-ar fi prezentat lui Hassan si cu atat mai putin lui John.
Oare cu cate femei i s-a prezentat lui John,oare a cata eram care trecuse pragul casei din Londra?
De ce ma gandesc eu la asta acum?
Termina,nu-mi usurezi munca si asa grea,punand intrebari stupide.
E acasa!Acorda atentia cuvenita sotiei si tu trebuie sa intelegi asta!El face,ceea ce tu astazi de dimineata nu ai facut,nu ai acordat atentia necesara sotului,l-ai lasat acolo,ca pe un obiect.
Dar eu nu sunt Günther,eu sunt eu.Si sotul meu nu e Edelgard.Sotul meu stie cum sunt eu?
Oare?
Minti,minti cu nerusinare si stii asta,le faci mereu atat de credibile si de multe ori ajungi sa le crezi chiar si tu,dar tot minciuni sunt.
Vrrrrum.
-VINE! Numai unul ca el,poate sa accelereze o masina automata in halul asta.
Rad si dau dreptate colegei de birou,are un stil unic de a conduce,atat de unic,incat reusesti sa versi in masina lui,daca nu ai un stomac suficient de rezistent la stilul haotic si necontrolat,de condus.
Pasii i se aud pe coridor si deschide brusc usa,asa cum o face zilnic.
-Buna dimineata!
Ok,deci nimic nou schimbat in ton.Acelasi buna dimineata ca de fiecare data,acelasi om,acelasi parfum si totusi altfel.
Mhm! Plus punct pentru el,are un auto-control de invidiat.Il invidiez!
Facem o scurta sedinta,asa ca va invit sa luati loc in sala de conferinte,striga,dupa ce isi lasa diplomatul pe jos,isi deschide calculatorul si isi aseaza sacoul,pe umeras,in dulap si se indreapta spre bucatarie,luand o ceasca de cafea din dulap.
Eu ma uit la colega,ea la mine,mirate.
That was all,folks,gandesc in sinea mea si pe cat de linistita par exterior,pe atat de agitata sunt pe dinauntru.
Imi iau inert un carnet de notat si un pix si ma indrept cu pasi calmi spre sala de sedinte.
Ai avut vreodata sentimentul ca te duci undeva,ca animalul la sacrificare? Cam asta simteam si eu,n-aratam,dar simteam.
Ma asez pe scaun si fac un rezumat al variantelor posibile,daca evit complet contactul vizual,risc sa dau de banuit si sa par rusinata.Sunt rusinata?Ma simt vinovata? Nu..Deci sarim peste asta. Daca il privesc prea lung,dau iarasi de banuit.Buun,deci ceva intre,Anna acum chiar nu-ti premiti greseli.
Toata lumea prezenta,apare si el cu ceasca de cafea in mana,isi aseaza meticulos formularele si intreaba fara sa isi ridice ochii de pe ele:
-Doamna Schmit,va simtiti mai bine?V-a priit saptamana?
Sfinte Cerule,nu! Nu eu prima,nu eu! De ce imi faci asta? De ce nu ma mira,ca face asta?
-Da,multumesc de intrebare.Si simt ca rosesc din fiecare por,pana in maduva oaselor.
-Ar trebui sa nu va obisnuiti cu astfel de saptamani?
-Poftim?
Incercam sa vad mai departe de cuvinte,sa le inteleg,sa le gasesc rostul.Cu cat incercam mai tare, cu atat imi fugea pamantul de sub picioare si oricat as fi cautat o explicatie plauzibila,care sa-mi ridice moralul,nu gaseam.
-Am spus ca ar trebui sa nu va obisnuiti sa aveti concediu-medical in fiecare saptamana si isi ridica ochii,privind adanc in sufletul meu dezolat. Sunteti tanara si cu putere de munca,spune zambind subtil incercand sa-mi linisteasca gandurile pesimiste,iar motivul pentru care v-am strans pe toti aici si isi trece privirea peste toti colegii,lucru care imi ia toata povara de pe inima, este acela ca avem un nou proiect.
-Dupa cum stiti astazi am avut o intalnire importanta. Aham,deci nu tu punct in plus pentru indeplinirea cerintelor de sot iubitor,cu alte cuvinte,nu tu motive de mustrare de constiinta pentru mine.Nu-i termen de comparatie,dar un analgezic pentru moment este.
Am semnat un contract cu Caile Ferate Germane si am reusit sa castigam un tronson din traseul Paris-Berlin.7 km de cale ferata de modernizat,proiect intins pe o durata de un an de zile.
In sala de conferinte liniste mormantala,doar el vorbeste calm si precis,ceilalti nu indraznesc nici sa respire.Respect sau frica? Mereu mi-am pus intrebarea ce simt ceilalti angajati fata de el,ce simteam eu,stiam mai bine ca nimeni.
-Am hotarat sa inchiriez birouri in localitatea Altenkirchen,acolo vom avea sediul temporar,pana la incheierea proiectului.Tot acolo am hotarat sa inchiriez si apartamente.
Ah am omis sa spun ca vom petrece acolo saptamana de lucru,weekenduri-le vor petrece acasa.
Si vad nemultumirea pe fata tuturor colegilor si privirile pline de dispret.Pentru a n oara,ia decizii,fara sa se consulte si isi pune angajatii in fata faptului implinit.Tiranul! Ma amuza fantastic scena asta.
-Pentru asta am inchiriat apartamente,pentru fiecare,in functie de data in care veti lucra acolo,pentru ca si asta tin sa subliniez,nu-mi permit sa imi iau toti angajatii pe santier si nu ma refer finanaciar,ci pentru ca aici mai sunt o multime de lucruri si proiecte de rezolvat. De aceea doamna X si doamna Y,vor ramane pentru o perioada aici. Domnul Z,eu si doamna Schmitt,vom pleca prima data. Sper ca aveti intelegere pentru decizia mea!
-Bineinteles,la unison,desi din tonul nostru se putea intelege absolut orice,mai putin intelgere.
Pe mine ma fascina,ca de fiecare data,cum reusea sa puna totul la punct,fara a se consulta cu cineva si mai ales cum toata lumea il aproba,fara drept la replica,desi niciunuia nu ii convenea situatia,niciunuia in afara de mine,evident,insa ceilalti nu aveau de unde sa banuiasca asta.
-Cu astea fiind spuse,daca nu aveti intrebari sau alte solutii,inchei aceasta conferinta aici. Se ridica si deschide usa,nu inainte de a spune sever:
-Doamna Schmitt,puteti sa veniti in biroul meu?
Nu,te rog,nu eu din nou. Colegii ma privesc compatimitor si ma incurajeaza sa purced la actiunile tiranului.Ma avantajeaza situatia asta,intr-un fel, se poarta,cel putin in birou,cu toti la fel,nu-i niciunul x sau y ci doamna x si domnul y.
Analizat la rece,e mai mult decat evident,ca unde e el,sunt si eu,numai ca in situatia asta si la renumele lui,nimanui nu ii trece prin minte sa vada mai departe de aparente.Si-o face intentionat,pentru a nu pune pe niciunul din noi intr-o situatie delicata si asta cu pretul numelui sau,Tiranul de el.
~
Inchid usa biroului sau si ma asez pe scaun,la fel de speriata ca in prima zi,la interviu,cand imi statea inima sa sara din piept.
El isi verifica lista de mailuri si eu astept,uitandu-ma prin birou,incercand sa observ daca lipseste ceva,daca a indraznit vreun coleg sa ii ia din bomboanele de ciocolata.Cam asta facem cand pleaca in pauza de masa,intram la el in birou si luam din bomboanele de ciocolata pe care sotia lui iubitoare,Edelgard,le aseaza in dulap,pentru el,nu pentru noi.
-Ai calatorit bine?Ma intreaba intre doua propozitii tastate la calculator.
-Da,multumesc!Tu?
-Am fost cam presat cu timpul,dar in schimb totul a decurs bine.
Si din nou liniste,indiferenta,aud cum tasteaza fiecare cuvant si incerc sa inteleg ce vrea de fapt.
Poate ar fi mai bine sa nu incerc nimic si sa iau lucrurile asa cum sunt ele,sa il iau asa cum e el,imprevizibil si plin de mistere.
-Buun si se intoarce cu fata spre mine:maine plecam pe santier,reusesti sa rezolvi asta?
De ce nu reuseste niciodata sa vorbeasca clar si deschis si acceptabil pentru toata lumea, de ce trebuie sa ambaleze intotdeauna cuvintele in asa fel incat sa trebuiasca sa gandeste de doua trei ori inainte de a da un raspuns?
Stiam la cine si la ce se refera si totusi nu a spus-o intr-un mod in care sa ma faca sa ma simt prost.
Aha,asta era,isi formuleaza intrebarile si gesturile incat sa para rece,chiar daca de fapt el nu este,are sentimente.El?
Nu-i timpul sa fabulezi Anna,timpul si locul sunt definitiv impotriva ta si pentru asta te afli in fata omului nepotrivit.Stii asta nu?!!!
-Incerc cat pot de bine!
Zambeste si ma incurajeaza din priviri:
-N-am nici cea mai mica indoiala ca nu ai sa reusesti!Acum te poti intoarce in birou,o spune intorcandu-se grav din nou spre monitor.
Inainte ca mana mea sa atinga manerul usii,spune,fara sa-si intoarca privirea: Astazi la ora 17:00,la intrarea in localitatea x.
N-avea sens sa obiectez,o stiam,la fel de bine ca si ceilalti,numai ca putin altfel.. Si-mi placea!
In contradictoriu…
Toaleta ori buda,cum o mai denumesc eu,a fost,este si va fi intotdeaua un loc special pentru mine. Unii o gasesc ca cel mai excrecabil loc,unde intra doar pentru a-si satisface nevoile fizice,ca mai apoi sa plece in cel mai scurt timp posibil,scarbiti de ei insisi.
Nu si pentru mine.
In toaleta si mai ales sub dus,sunt doar eu cu mine.Si mai e cineva,cineva care crezusem ca a murit pentru totdeauna.Ma inselasem,in cele 7 zile petrecute cu el,mai descoperisem pe cineva cu mine.Pe Anna aceea mica,din liceu,sensibila si mai ales labila sentimental.Nu murise niciodata,nici macar nu se sinchisese sa plece,a stat acolo cuminte intr-un colt din mine,in stare latenta.
Anna aceea,pe care de foarte multe ori,o mustrasem,ca e inconstienta,ca spune lucruri stupide,copilaroase si mai ales de nepermis.Ea nu stia ce e autocontrolul,nu stia nici ca barbatii n-au nevoie de dulcegarii,ca de asta au nevoie doar femeile.Era mereu o sursa de nervi,pentru mine,pentru Anna aceea matura.
De data asta,insa,am ales sa nu mai pornesc un scandal cu ea,n-avea niciun sens,orice as fi spus eu si mai ales oricate argumente as fi adus,tot aiurea ar fi actionat. Da,asta am simtit de nenumarate ori,ca Anna cea copilaroasa,actioneaza la argumentele mele ca un bumerang si intoarce situatia,fix impotriva mea. Si nu concep,sa fiu pusa,pentru a n oara,in situatia de a indrepta greselile facute de ea,asa ca am hotarat sa colaboram,cat putem,gresit cat pot,ca ea nu are limite,nu vede riscuri,nu vede nimic.
Am ales,acolo,sub jetul de apa rece,sa semnez cu ea un contract de colaborare.Eu te sustin in,aproape tot ceea ce faci.Altfel ne ducem amandoua la fund.
M-ai adus intr-o situatie foarte dificila si riscurile sunt mari si trebuie urgent gasit un plan B,riscurile minimalizate si cat mai putine greseli posibile! Auzi?
Niciun raspuns…
Cu tine vorbesc!
Nimic!
Minunat,vorbesc singura ca un televizor,tu visezi in continuare,in timp ce eu imi zdrobesc aici capul,cautand solutii optime.
Nimic!
Esti chiar impertinetnta,n-auzi ca trebuie sa lucram impreuna?
Nimic!
Simt cum cedez nervos si las lucrurile asa cum sunt,pentru o perioada.Anna cea copilaroasa nu vrea deocamdata sa colaboreze si oricate presiuni as face,se poate sa aduca iarasi la reversul medaliei. Imi controlez tonul vocii imaginare si o asigur ca o sa fie bine,mint,evident.Si stiu asta mai bine ca ea,dar ma cuprinde teama la gandul ca toata munca si stradania mea a fost,este si va fi in zadar. Si ma opresc pentru moment aici..Stiam ca va fi o lupta grea,intinsa pe o durata lunga te timp si in razboiul asta nu-mi permit sa-mi irosesc resursele de energie atat de repede. Auto-educatie,auto-control si reusim.
Mi-a fost mereu usor sa port discutii cu terte persoane,eu le numesc exterioare,datorita,unii o numesc calitate,eu nu,modului meu,extrem de a socializa.Nu stiu daca e mostenit sau in timp dezvoltat,stiu ca uneori ma aduce in starea de a spune,mai bine taceam din gura si astea sunt momentele pe care le urasc cel mai mult la mine,sunt momentele in care,Anna cea copilaroasa si naiva ma aduce.Le urasc pur si simplu.
~
Dusul rece m-a trezit la realitate,liniile fine trasate cu eye-liner-ul au incununat cu succes proceseul de mascare al sentimentelor,putin blush pe obrajii,mult prea cadaverici si gata! Lipseste ceva?
A,parfumul!
Pentru mine parfumul e nota de baza in a ascunde sentimente,idei si frustrari. Cu cat e mai bun parfumul,cu atat metoda de sigilare e mai buna.De aceea am facut o pasiune pentru parfumurile bune. O investitie,pe cat de costisitoare pe atat de eficienta,care niciodata nu m-a lasat la greu.
De-a lungul timpului am invatat insa,ca nu tot ceea ce e scump,este si bun si ca efectul nu este deloc cel scontat,lasandu-ma de cele mai multe ori,goala si lipsita de aparare,fix in momentele in care aveam mai mult ca niciodata nevoie.
Asa ca am restrans cercul aromelor si am ramas fidela,celor care mi-au fost mereu aproape,in momentele mai dificile.
Am luat sticluta in mana,am pulverizat in aer si mi-am trecut silueta prin norul plin de arome. Nu-mi pulverizez niciodata direct pe piele!Ar inseamna sa bruschez niste arome,sa le violez si sa mi le atribui intr-un mod grosolan,ori eu nu vreau asta,vreau sa avem parte de un contact armonios si ele sa-mi dea o nota speciala,nici prea mult,nici prea putin,sa aleaga ele,cat merit,cat de speciala sa fiu.
Sutienul este prins cu o miscare pe cat de fina,pe atat de fireasca,miscare perfectionata in timp,cu extrem de mult exercitiu in fata oglinzii,portjartierul aranjat,fiecare nasture de la camasa alb-imaculata inchis cu meticulozitate,fusta pana la genunchi,verde-inchis,care-mi defineste talia si-mi pune in evidenta,fesierii.Totul aranjat pana la cel mai mic detaliul.
O ultima privire in oglinda,totul e pus la punct,Anna cea vulnerabila nu este de gasit,procesul de mascare al sentimentelor e dus cu brio la finalziare,deci pot sa ies in lume.
~
Ochii plansi nu mai erau de gasit,mi-au lasat un biletel scris in graba,pe masa!
-Vreau sa-mi pun ordine in ganduri!
Si-am zambit.
Cum ma intelegea,dragul de el.Nu stiu daca am mai spus sau poate ca n-am spus-o niciodata.Nu-mi amintesc sa fi vorbit foarte multe despre el. Pentru sotul meu,am fost mereu o enigma si alaturi de mine nu s-a plictisit niciodata.Mereu complexa si mereu altfel. Niciodata nu i-am spus cat inseamna pentru mine sau mai ales cum este pentru mine.
Stiu doar ca mi-am spus in adancul sufletului de n ori,un om care sa te iubeasca in felul asta,n-ai sa mai gasesti si cel mai important,un atat de bun prieten ca el,cu atat mai putin.
I-am scris si eu: Pentru tine,tot timpul din lume,am dus bucata de hartie la gat,am zambit din nou si-am asezat-o pe masa.
Mi-am luat chieile si-am plecat sigura pe mine,sa infrunt viata…
Cand omul din tine moare..
Si-am plecat lasand in urma mea cele mai ipocrite fapte,fata de cel care imi jurase iubire eterna si pe care il considerasem barbatul vietii mele si cele mai frumoase momente ale mele,ca femeie.
Si as mintii sa spun ca am regretat macar o clipa din ceea ce traisem,simtisem si facusem. Regretam un singurul lucru,unul dintre pionii acestui triunghi,nu o merita,sub nicio forma!
In ipocrizia mea,nu reuseam sa ma mustrez mai mult decat cateva fractiuni de secunda,ca mai apoi sa mi se deruleze in fata ochilor,cu totul alte momente,iar chipul lui Günther sa-si faca simtita prezenta,lasand,chiar si la cateva ore bune de la despartire,urme adanci in mine.
N-am crezut nicio secunda ca cineva isi poate lasa impregnata prezenta pe pielea mea si ca simplul joc al rememorarii momentelor petrecute impreuna,imi va crea acel gol in stomac,pe care il simti,la prima iubire sau cand te bucuri de ceva sau cand ai reusit un lucru,incercat din greu.
N-am crezut ca voi ajunge sa-mi spun ca a renunta la fumat e indubitabil mai usor,decat sa nu ii mai pot saruta buzele vreodata. Buzele alea pe care le-am simtit initial,pe gat,ca pe o adiere,facandu-ma sa tresar,apoi din ce in ce mai ferme si precise.
Mainile acelea,mari si sigure,desenand cercuri pe spatele meu,ca mai apoi sa alunece,in locuri menite sa starneasca pasiune.
Si el,puternic,inalt si plin de dorinta..sigur si dominant.
A reusit in putinul timp,sa starneasca toate sentimentele in mine,de la revolta si umilinta,la fericire si implinire. El avea tot ce imi doream si cu cat primeam mai mult,cu atat il doream mai tare.
Plecasem pe un drum si stiam ca fiecare pas pe care aveam sa il fac,ma va adanci si mai mult,in nesiguranta,nefericire.O stiam,n-am fost insa suficient de puternica sa ma opresc in loc,sa ma intorc din drum,n-a fost niciodata o posibilitate pe care sa o fi luat macar in calcul.
Ajunsa acasa,m-am lovit de doi ochi plansi,cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata,nu pentru ca erau plansi,ci pentru ca erau acolo.
M-a suprins insa raceala cu care i-am privit,in treacat si n-am fost suficient de responsabila sa vad ce rani le-am provocat,cand i-am spus sec:ma duc la dus,intr-o ora trebuie sa ajung la serviciu.
Am inchis o usa,in spatele ei,am distrus un suflet.
Unde-i vara?Aduce-ti vara!
Am sentimentul ca se apropie iarna! Si chiar ma uit de brazi!
De doua zile innorat,ploua si is 15-18°. Wtf e iunie,unde-caldura?Unde e vara? Aduce-ti vara!
Ca-s nu-s complet refacuta e clar,in unele privinte nici nu mai am sanse,dar asta cumulata cu statul in casa si cu vremea de afara ma termina!
Mie-mi trebuie lumina,solara,nefiltrata de nori.Mie-mi trebuie caldura,nu centrala la level 2 pe 20 iunie! Si mai imi trebuiesc mie multe,dar pe alea le fac in timp.
Are cineva pile la meteorologul de serviciu?Il rog din suflet sa le utilizeze cu incredere.Altfel presimt ca-n noul post vorbesc de cozonaci si colinde si ma duc sa ma aprovizionez cu nisip,sa nu-mi alunece gandurile!
Ma doare in fund!
Ma doare in fund! La propriu!
Ei bine insa noi,romanii suntem tentati sa raspundem atunci cand nu ne convine ceva,mascat cu:ma doare in fund!
Nemtii spun: Das geht auf meinem Arsch vorbei!(imi trece pe langa fund) sau elevat: Das tangentiert mich nicht! (nici o tangenta).
Si ca tot vorbim de back door,minti/m ca te dernajeaza suficient de mult incat sa rostesti replica de mai sus!
Eh acum eu nu vreau sa vorbesc de sensul si jocul de cuvinte,ca pe mine ma doare la propriu,de fo 4 zile!
Adica dureri insuportabile:la stat,sezut,mers,ras! Si trecuta prin ale durerilor,o clasez fix sub durerea de masea/dinti!
Si cum ieri aveam sentimentul ca stau pe cactusi la serviciu,ma rog de sef sa ma lase acasa.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate ca m-a inteles si m-a scapat de explicatii,mi-era jena sa ii spun omului ca am probleme cu „tava” de esapament!
S-ajung acasa,mi s-a parut cel mai lung drum ever si da-i cu apa calduta,da-i cu creme..nimic nenica,ma tavaleam in pat si cateaua langa mine!Asta ca sa nu mai zic niciodata ca am catel pe interes, pana n-a ajuns Andy langa patul meu, nu s-a miscat niciun centimetru,putea sa arda si casa!
Andy s-a speriat,ca eu nu-s genul de om care sa se vaite si cand o fac este grav!Si cum il vad ii zic:hai la spital!
Nu inainte sa il intreb: cu ce ma imbrac?
La care el,enervat: pe tine te doare in fund si-ti faci probleme cu ce te imbraci?
Eu si mai nervoasa: bah am intrebat daca e fo pereche de pantaloni mai largi pe o raza de un metru,ca ma doare in c**,esti idiot? Ori crezi ca ma aranjez acu la fata,ca sa ma controleze unu’ in fund?
Asa ca tacere mormantala pe tot drumul!
Ajungem la receptie!
-Avem nevoie de un doctor!
-Dar ce aveti?
-A pai diaree de 4 zile si dureri in partea anala!
– 😯 dama de pica suna urgent si cheama o asistenta:avem o domnisoara cu diaree de 4 zile!
N-am asteptat nici 2 minute si apare o doamna draguta,pe Andy il trimite separat sa plateasca,pe mine ma baga direct intr-un salon!
-Si acuzati dureri de burta,varsaturi?
-Doamna,eu n-am EHEC,am probleme cu oarece parti periferice localizate in partea opusa a organului cu care discut cu matale acum!
-Ah,luati loc,imediat vine cineva!
S-astept, s-astept! Un sfert de ora,o jumate,trei sferturi,o ora!
Deja nu mai simteam durerea,de nervi cred!
Ma enervez si ma duc la o asistenta!
– Nu va suparati,aveti o problema daca imi chem sotul? Daca tot trebuie sa astept atat macar sa am companie placuta!
-A nu,nu e nicio problema,pe un ton mieros!
Si intra Andy, la doua secunde intra si doctorul!
-Ce probleme aveti?
-Ma doare in c**!
-Pai si de ce nu v-ati dus la doctorul de familie?
-Pentru ca e in concediu! dooh
-sigur exista un medic care sa il inlocuiasca!
-Pentru ca am crezut ca trece!Ori credeti ca e o placere sa tratezi lumea cu posteriorul!
-Revin imediat!
Si s-a intors! Mda hihi haha,fundul la bataie!
Nenica,e greu la dentist,cand ti-e jena sa deschizi gura,mai o firimitura,mai un miros persistent in ciuda folosirii din abundenta a periutei si pastei de dinti,daramite sa-ti arati fundul!
Dar ce nu face omul de durere!
Si dupa o examinare atenta(atat cat se poate intre muschi contractati si tipete)si extrem de dureroasa mi-a confirmat ceea ce banuiam si-mi spusese mama wikipedia!
Adica urgenta vizita la medicul de familie,poate chiar si la proctolog si doamne ajuta sa speram nu si pe masa de operatie!
-Ma intorc imediat cu diagnosticul,pana atunci puteti lua loc!
– 😯 Ma friend! Cine dracu’ crezi ca e in stare sa stea pe scaun?Eu sigur nu!
Si dupa inca un sfert de ora vine doctorul cu un plic rosu,bag de seama ca experienta n-a fost atat de neplacuta pe cat a crezut si mi recomada liniste fizica si psihica!
Aham si marmota ciocolata a invelit-o de a a zapacit-o!
Dupa toata experienta asta mirobolanta o suna al meu ca bradu’ pe colega de serviciu!
-Ana nu poate veni maine la serviciu! O doare in fund! Hehe nu oricine isi permite astfel de scuze,eu da 😆
In drum spre casa,Andy imi povesteste ca initial diagnosticul era EHEC si ca asisteta ii spusese ca urma sa intre in salon imbracat in costume din alea sterile!
-Mi-era frica sa nu te gandesti la ce e mai rau cand ma vezi imbracat asa!
-Eh,cel mai probabil m-as fi c**** pe mine de ras!La propriu!
So ma dear! Niciodata sa nu mai ziceti:ma doare in fund! E groaznic 🙂
Anachen 